Din secretele instrumentarului internaut

Titluri –headlines-rating-evoluţie-valoare-tags.

“Ştiinţa” realizării titlurilor în ziare, cărţi, articole, emisiuni, spectacole, filme… în domeniile care folosesc cuvântul drept marfă şi intermediar între vânzător şi cumpărător, a atins cote şi cuante atât de mari, încât aproape a pătruns în firescul procesului de receptare al sistemului uman.  S-a strecurat in informaţia subatomică, in învelişul celulei neuronale umane. S-a furişat până în miezul fiinţei, învăluind mintea şi inima până acolo încât ajungi să crezi că ţie chiar îţi place, că îţi doreşti, că vrei, că e … firesc!

Titlurile nu se mai stabilesc în funcţie de conţinutul mesajului sau de miezul său – de mesajul principal şi de concluzia sa – ci, neapărat, în funcţie de ce consideră autorul sau industriaşul important pentru creşterea vânzărilor sale.  Atractivitatea unui titlu sporeşte traficul (pe internet) şi automat şi vânzarea. Gradul de atracţie şi eficienţa, obţinerea rezultatelor scontate, se analizează şi definesc în funcţie de rezultatele statistice, o altă ştiinţă ce a exclus vârfurile în favoarea mediei, grosului,  servind astfel interesele vânzătorilor. (Unde este cantitate mai mare, acolo ne îndreptăm atenţia! Cantitatea determină calitatea.) Absolut normal mi se pare, în situaţia aceasta, ca gustul şi nivelul cultural, intelectual şi spiritual al “maselor” luate în considerare de statistici să ajungă a domina întregul peisaj al receptorilor. Ce contează că or mai fi fiind câteva procente ce nu se încadrează acum, las’că se vor da şi ei pe brazdă! De aceea, la întrebarea de ce difuzaţi un program sau un autor cu un nivel al conştiinţei chiar sub nivelul adevărului , adică împotriva vieţii şi a evoluţiei omului,  posturi de radio, de televiziune, ziare şi reviste aduc argumentul “imbatabil”:   “asta se cere! Noi servim gustul clienţilor noştri. Asta face rating! Asta vinde, noi trebuie să vindem, ca să putem funcţiona!”  O asemenea gândire cauzală, lineară şi bazată pe frică nu poate aduce prea multe beneficii schimbării paradigmei planetare. Ba, chiar de această schimbare se tem cei care s-au obişnuit să se teamă. S-au obişnuit atât de mult cu această condiţionare (aproape pavloviană, îmi vine să spun), încât sunt gata să distrugă şi să elimine orice element care ar putea declanşa vreun dezechilibru vânzărilor lor. Evident, au şi compartimente de dezvoltare care, bineînţeles, vor analiza informaţiile, trendurile, mişcările de piaţă, concurenţa, vor aborda aceeaşi tehnică de investigare a receptorilor-cumpărători, ajungând să se raporteze la media aritmetică a nivelului de conştiinţă, care, evident, încă ne indică  un rezultat scăzut.

Cei care au curajul de a prezenta şi altceva decât ceea ce stârneşte viscerele, ceea ce stimulează domeniile inferioare de frecvenţe,  raportându-se la un ţel cu o valoare mai inaltă, o fac discret, timid, cu precauţie, testând, mai intâi piaţa. Dacă nu au rezultate bune şi imediate, vor renunţa rapid la a prezenta o emisiune sau un autor care nu a reuşit să facă minimul de rating stabilit pentru o perioadă definită. De aceea, seriale de televiziune precum FlashForward au fost oprite din producţie, ca să dau doar un singur exemplu (şi acesta de pe alte meleaguri). 

Sunt extrem de puţini cu adevărat curajoşi, cu o credinţă fermă în valoarea pe care o propun publicului şi care, în final, vor şi reuşi să o impună, tocmai pentru că au crezut 100% în ceea ce au avut a prezenta lumii şi nu s-au lăsat dominaţi de comparaţie. Forţa ce i-a împins de la spate nu a fost valoarea recunoscută de alţii, ci credinţa lor în acel produs. Şi astfel se pot impune multe pe piaţa publică.

Analiştii sociologii, psihologii, neuromarketerii, criticii ş.a.m.d. furnizează informaţiile lor către realizatorii /producătorii de mărfuri (indiferent de produsul vândut, fie că este un spectacol de teatru, fie că este un gadget) şi iată cum rezultatele acestor cercetări devin ulterior legi, reguli, metode, principii, mode, trenduri ce umplu “piaţa”=oamenii /consumatorii. Din perspectiva producătorului, prima funcţie a omului trebuie să fie aceea de consumator. Bănuiesc că asta se şi învaţă în şcolile de profil. Şi, atâta vreme cât cei care stabilesc astfel de reguli şi recomandări au ei înşişi un nivel spiritual scăzut, nici nu ar avea cum să procedeze altfel.

(Fiecare judecă, cântăreşte, analizează după propria măsură. Propriul sistem de valori, de convingeri şi credinţe, propriul sistem de referinţă este ceea ce determină trăirea, experientizarea lumii, a vieţii, iar acestea sunt un rezultat al nivelului spiritual, nivelului de conştiinţă al individului. Pe fiecare palier-dimensiune a conştiinţei, pe fiecare nivel spiritual se adună cei care, pur şi simplu, în mod natural-universal rezonează, se recunosc pe ei înşişi, găsindu-şi, astfel, locul.)

  Rugăciunile pentru sănătatea, înţelepciunea şi  capacitatea de a iubi necondiţionat, de a sluji, cu adevărat celor în fruntea cărora au ajuns, rugăciunile pentru lideri (-şefi, conducători şi alte sinonime), de oriunde ar fi aceştia, din orice domeniu al societăţii, ar trebui să devină o practică constantă a oamenilor care înţeleg că lumea, aşa cum este ea, în acest sistem de organizare, este condusă şi determinată de nivelul de conştiinţă al celor investiţi în funcţiile de conducere. Dacă au ajuns să fie lideri, atunci ar fi bine să ne rugăm pentru ei, nu doar să-i împroşcăm cu critici. “Dă-i, Doamne, gândul cel bun pentru binele nostru, al tuturor! Nu doar pentru binele său.” Cred că am auzit în biserici astfel de rugăciuni şi pomeniri la sfârşitul slujbelor, pentru conducătorul bisericii, şi pentru conducătorul ţării. Nu cred că este suficient să se roage doar pentru conducătorul –şef, căci ştim cu toţii, foarte bine, că, “până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii”. Dacă am atras un anumit set de lideri, înseamnă că “ne merităm soarta”. Dacă dorim să atragem alt fel de lideri, atunci trebuie să schimbăm ceva în noi, astfel incât să nu mai fim atractori pentru acele frecvenţe.

De atâtea ori mi s-a întâmplat să văd headline-uri, titluri şi propoziţii citate, extrase dintr-un interviu, dintr-un articol care nu doar că nu aveau de-a face cu conţinutul integral, dar aveau menirea de a devia, de la bun început, receptivitatea şi de a influenţa starea cititorului, creând astfel un preset de receptare. Acesta îl determina să citească rapid şi neatent restul articolului, doar pentru a ajunge la acea propoziţie ce i s-a pus sub ochi, cu litere mari şi groase, pentru a-l stârni să citească, pentru a-l determina să cumpere. Această scoatere din context este parte din arta manipulării gândirii şi comportamentelor oamenilor, arta influenţării acelor minţi supuse mediului, minţi fără de puterea de a se înălţa peste condiţionările mediului, cu un discernământ limitat de însuşi nivelul personal de conştiinţă.

Ba, mai mult, apar ştiri false, complet neadevărate care, prin “extraordinarul” lor determină vânzarea produsului, al ziarului sau cel puţin captarea atenţiei consumatorului, ştiri care, poate, ulterior, ajung a fi dezminţite, undeva în josul vreunei pagini, insă, efectul scontat a fost obţinut. Chiar dacă se dezminte o ştire falsă, ea a vândut déjà ziarul, aşa că, au făcut şi banii pentru eventualele despăgubiri cerute prin intermediul justiţiei. Nu o dată mi s-a întâmplat să rămân uluită de lucruri care mi s-ar fi întâmplat şi despre care eu habar nu aveam.  Cum nu citesc ziarele şi rareori deschid televizorul, nu am prea multe exemple. Am reţinut însă câteva ce mi-au fost aduse la cunoştinţă într-un mod foarte direct. Aş spune într-un mod experienţial. Un articol intr-un ziar spunea că mai aveam un copil, pe lângă cel “făcut public”, unul pe care-l ţineam ascuns, şi că eram însărcinată cu un al treilea! Astfel că, o prietenă m-a sunat să mă felicite. Neştiind pentru ce mă felicita, am mulţumit şi am întrebat-o care era motivul. Astfel am aflat că, poate cine ştie, nu ştiam, însă, eu eram în mod sigur însărcinată. Chiar dacă cealaltă parte a ştirii din ziar i se păruse clar o minciună, cunoscând foarte bine casa mea, prietena nu s-a putut opri din a da crezare celeilalte părţi a ştirii, poate  pentru că asta şi-ar fi dorit ea pentru mine. Când am întrebat-o de ce citeşte astfel de ziare, mi-a spus că era la coafor, şi acolo a văzut-citit articolul. A adăugat scuzându-se ruşinată, că ea nu cumpără astfel de ziare. Iată că, o expunere într-un mediu în care zace la dispoziţia omului o informaţie, îl poate determina să uite a raţiona, să uite cine este. Mediul a fost mai puternic decât însăşi conştienţa, logica, raţiunea.

Un alt exemplu. Ducându-mă într-o zi la magazinul din colţul străzii mi s-a spus: “Ah, ce păcat că plecaţi din cartier! O să vă ducem dorul!” Am căscat ochii mari şi am întrebat-o pe drăguţa de doamnă care îşi câştiga existenţa vânzând produse, inclusiv ziare în magazin, ce vrea să spună, adică cum plec din cartier. “Păi, nu vă mutaţi?” “Unde să ne mutăm? ” “Păi, nu vă mutaţi în Băneasa?” “De ce să ne mutăm în Băneasa?” “Păi, nu v-aţi luat acolo vilă?” “Nu!” am răspuns eu aproape indignată. Nu că aş avea ceva cu cartierul acela, dar cum , de unde până unde… “Aşa scrie în ziar, şi e şi poză cu soţul în faţa vilei!” Am izbucnit în râs şi în acelaşi timp (la vremea aceea, încă mi se întâmpla să mă revolt) m-am enervat spunându-i doamnei să nu mai citească ziarele mincinoase şi , dacă vrea, să mă întrebe pe mine direct.

Câteva ore mai târziu am trecut pe la bancă. Angajata băncii mă întreabă: “Aţi venit să închideţi conturile, nu-i aşa?” “De ce să le închid?”, întreb uşor speriată că s-a întâmplat ceva grav despre care nu aveam habar. “Ei, păi doar n-o să veniţi tocmai din Băneasa până aici!” M-am luminat imediat (că doar fusesem avertizată) şi am întrebat-o pe doamna funcţionară: “Dumneavoastră chiar credeţi ceea ce scriu ziarele?” La rândul său, pentru câteva clipe doamna a înălţat sprâncenele a mirare, deranjată din confortul convingerilor sale, apoi, ca nu cumva să dea prost, a adăugat: “Ei, nu chiar tot. Dar cum am văzut şi o poză, am crezut că e adevărat!”

Locuiesc şi acum în acelaşi cartier, în aceeaşi casă, am un singur copil şi nu a trebuit să-mi închid conturile. Cumpăr de la magazinul din colţul străzii în continuare, chiar dacă, intre timp, el s-a schimbat, şi-a schimbat patronii, însă, doamna drăguţă lucrează tot acolo. Doamna de la bancă însă nu mai lucrează.

Când ne punem încrederea în ceva, dăruim acelui ceva şi o parte din energia noastră, din puterea noastră, din averea noastră. Dacă ne simţim atraşi de ceva, treptat îi acordăm şi încrederea noastră, intrăm în plasa lui de influenţă, şi, dacă ni se dau şi oarece “dovezi”, e atât de comod şi confortabil să-l credem , să “cumpărăm” tot ceea ce ne vinde. Că bine zice vorba americanului: I don’t buy it! Adică, nu cred asta, asta nu cumpăr, nu mă păcăleşti tu cu asta. Folosind verbul a cumpăra, expresia este chiar realitatea,  descriindu-ne fenomenul vânzării, al comerţului la nivel de cuvânt.

De foarte curând am intrat în lumea asta a comunicării virtuale. Când am fost întrebată, anul trecut, de foşti colegi de şcoală, de ce nu am un cont pe facebook, că nu m-au putut găsi, am fost foarte mirată. De când doar facebook-ul este singura modalitate prin care poţi găsi pe cineva? “N-ai cont pe facebook, nu exişti!” mi-a spus cineva  altădată foarte serios. Ceea ce m-a determinat să creez un cont pe facebook pentru editură a fost  rugămintea organizatorilor Bookfest  2012 de a face reclamă târgului de carte prin reţelele noastre de facebook şi prin… alte denumiri de reţele de socializare.

La crearea unui blog am fost de asemenea, suficient de rezervată, dar şi din motivele expuse în primul articol postat.( N-o să mă repet, ci o să vă induc astfel curiozitatea de a citi şi primul articol, dacă nu aţi făcut-o până acum. Că tot vorbim despre manipulare.)  

Acum am început să învăţ despre taguri (tags). Constat că şi acestea sunt nişte instrumente prin care îţi poţi face cunoscută prezenţa în vastitatea de informaţii a internetului. Sunt minunate, ne ajută să economisim timp, cred că ar fi un argument logic. Îşi fac datoria de a înregimenta în categorii tot felul de articole cuprinse în imensitatea de internet. Cred însă că tagurile rămân în urma celui mai important factor ce influenţează poziţia unei informaţii şi accesul la ea, şi anume traficul! Dacă un site are un trafic mare, în pagina ce afişează rezultatele căutării tale site-ul cu pricina va avea o poziţie de frunte. Nu contează că informaţia căutată de tine este prea puţin prezentată in acel site, ori este chiar o coincidenţă, sau reflectă un sinonim. Dacă site-ul are un trafic intens, el este fruntcea!  

Dobândirea de “like-uri”, de “followers”, de asemenea, ridică nivelul de “notorietate” a site-ului sau blog-ului tău, aşa că¸nu-ţi rămâne decât să-ţi rogi prietenii, familia, cunoscuţii, să “share-uiască”, să apese butoanele de like, de share, şi ce alte butoane or mai fi. Astfel, la un moment dat, vei ajunge să-ţi regăseşti şi “dăruirea” ta. Ceea ce ai considerat a fi un dar făcut lumii, poate că va ajunge cumva să fie listat în paginile de căutare.

Un exemplu extrem de recent este canalul pe care l-a făcut Ioan Gyuri Pascu pe youtube. Şi-a dorit să încarce acolo şi piese mai puţin ascultate şi vizionate de public. Şi-a creat canalul “Ioan Gyuri Pascu” şi prima melodie pe care a încărcat-o, realizând şi un colaj de fotografii pentru ea, a fost “When”. Dacă dai o căutare pe youtube după numele lui, vei găsi aproximativ 260 de rezultate, sortate după relevanţă, adică acele video-uri ce conţin la începutul titlului numele artistului.  Melodia “Melancolie”, compusă în 1987, publicată  10 ani mai târziu pe albumul “Innocent Thoughts” (Gânduri nevinovate), în 1997, apare pe primul loc cu 27.055 vizionări în canalul youtube al domnului Cătălin Pop.  Sub fotografia ce însoţeşte frumoasa baladă mai poţi citi comentarii de genul “ce păcat că o asemenea melodie frumoasă nu este cunoscută”. Dar cum să fie cunoscută dragilor, dacă “politica” posturilor de radio şi televiziune este de a propaga ceea ce ei consideră a fi la modă, a fi o “marfă” potrivită să le facă bugetele pentru existenţă? Gyuri Pascu nu a fost niciodată o marfă. Nu a acceptat compromisuri, nu a plătit şpăgi realizatorilor de topuri şi de emisiuni care difuzează muzică românească , nu i-a invitat la restaurante scumpe, nu i-a mituit şi nu a pus vorbe bune pentru nimeni, nu a cântat pentru niciun partid, în nicio campanie electorală, nu s-a făcut frate cu, ca să treacă nicio punte, nici ca să devină o “vedetă” , mai ales în sensul déjà murdărit al cuvântului şi semnificaţiei sale. A refuzat să accepte mizeriile din mass-media, şi nici nu şi-a ţinut gura atunci când lipsa de respect a unor lucrători din domeniu a atins însăşi demnitatea lui. De ce credeţi că posturile de radio nu difuzează cântecele lui Ioan Gyuri Pascu? Răspunsul lor este: pentru că nu sunt cerute! Adică, publicul lor, al acestor posturi de radio, nu îi sună, nu scrie, nu le dă feedback precum că şi-ar dori să-l audă şi pe Gyuri pe frecvenţele postului de radio preferat. Acesta este un răspuns suplimentar şi în completarea primului motiv declarat şi incriptat sub déjà sintagma: “politica postului nostru de radio nu ne permite”.  

Dar, să revin. Deşi a încărcat melodia When, nu o poţi găsi decât dacă mai întâi selectezi la filtrele de căutare “channel” şi apoi cauţi după numele lui. Probabil că voi ajunge să înţeleg misterele din spatele instrumentelor virtuale doar pentru că încerc să descopăr influenţa lor asupra valorii. Mi-am agăţat şi eu etichete de preţ, adică tag-uri, şi aştept să văd rezultatele. Experimentarea îmi place, aşa că, voi dedica oarece timp acestei cercetări.  

Până atunci, îmi doresc să susţin evoluţia conştienţei umane până acolo unde se va bucura de libertatea de a alege cu adevărat.

See you soon, with another cartoon!

©Daniela Marin,2012

 

Advertisements

One thought on “Din secretele instrumentarului internaut

  1. Pingback: 04.10.2014 | Dezvoltare spirituala – Spiritual Development

Comments are closed.