Despre om şi fişa postului lui

Despre om şi fişa postului lui

Nu ştiu dacă tristeţea mă-mbracă atât de frumos, aşa cum scriam într-o poezie de-acu’ 20 de ani, dar ştiu că mă acompaniază cu fidelitate ori de câte ori mă întâlnesc cu “grozăviile” oamenilor. De ce-or minţi, de ce-or dori să fie răi, de ce îşi doresc să fie singurii şi primii, de ce le place să fie astfel, de ce sunt cruzi, de unde şi până unde au deprins oamenii acest sadism, această neiubire de sine, de sinele reflectat în perpetua oglindă din faţa lor?

Oare când s-o fi manifestat prima oară răutatea? O fi fost pe când îşi apărau mâncarea sau intrarea în peşteră cu pietre şi bolovani? Oare răutatea se naşte odată cu durerea fizică? Dacă îţi dă cu bolovanul peste picioare de-ţi ustură ochii în cap, se naşte automat şi dorinţa de a-i demonstra aceluia, de a-l face să trăiască aceeaşi experienţă pe propriile-i picioare?… Asta poate fi interpretat şi pozitiv, căci împărtăşind experienţele noastre îi putem ajuta şi pe alţii să crească, să-nţeleagă, să înveţe, nu?…

Dacă fac un exerciţiu de imaginaţie şi mă transpun într-un homo sapiens incipient, în al cărui cap se întrevede puţină activitate a lobului frontal, dar o intensă activitate a lobilor occipitali şi a funcţiilor legate de supravieţuire şi protecţie, mă simt într-adevăr singură, aruncată într-un mediu nu doar necunoscut, despre care am foarte puţine informaţii, dar şi ostil pe-alocuri. Încerc să înţeleg ce să fac cu senzaţiile de foame, de sete, cu durerile pe care le simt, nu ştiu cum, de unde şi ce sunt aceste dureri, încă nu le-am denumit, dar este ceva în mine, aici, în corpul ăsta, cu care nu ştiu cum o să mă descurc, care-mi provoacă o stare tare neplăcută. Şi dacă mai văd şi cum lupul nu doar atacă şi răneşte pe unul dintr-ai mei, dar şi mănâncă din el, mă gândesc că asta trebuie să fac şi eu, să atac lupul şi să mănânc din el ori, dacă nu sunt capabilă de asta, să mă tem de lup şi să fug mereu din calea lui.
Puterea exemplului, deh!

Credeţi că s-au schimbat mult oamenii de-atunci? Încă există frica pentru supravieţuirea în acest mediu, ceea ce dă naştere răutăţii şi competiţiei, încă există frica de durere ceea ce dă naştere dorinţei de a nimici pe altul protejându-ţi confortul şi siguranţa, încă există satisfacţia observatorului, chiar dacă prefrontalul, neocortexul dezvoltat ne separă de animale, ne conferă limbajul verbal şi creativitatea dincolo de necesitate. Pentru că şi păsările sunt foarte creative. Felul în care îşi împletesc cuiburile pe la streaşini ori pe stâlpii de telegraf este absolut impresionant. Numai că n-o fac de dragul artei sau al emoţiei, ci pentru a avea unde sta, pentru a avea un loc unde să poată perpetua specia.
“Creşteţi, înmulţiţi-vă,umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Aceasta a fost porunca dată de Dumnezeu omului pe care l-a făcut după chipul şi asemănarea sa, “să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Apoi le-a trasat sarcinile de serviciu. Şi asta se întâmpla în ziua a şasea!
Şi-atunci, de ce se mai agită activiştii pentru protecţia şi salvarea balenelor, a peştilor, a elefanţilor şi a mai ştiu eu căror specii din cele menţionate în Geneză? Poate pentru că “a stăpâni” nu înseamnă neapărat şi automat “a nimici”, nu înseamnă a avea drept de viaţă şi de moarte asupra “obiectului” supus? A avea drept de stăpânire şi dreptul de a controla viaţa pământului şi a vietăţilor menţionate nu presupune implicit şi nu conţine intrinsec dreptul de a lua viaţa acestor vieţuitoare? Ei bine, dar acestea nu s-au specificat, nu s-a indicat clar, nu au fost definite sensurile cuvintelor, aşa cum nu s-a indicat şi cum anume să se poarte oamenii între ei! La vremea aceea nu s-a spus mai mult decât că ei trebuie să se înmulţească şi să umple pământul. Cred că încă mai există multe zone nepopulate pe pământ.

Atâta doar că în ziua a şaptea, când s-a odihnit întrucâtva, mai face un om din ţărână căruia îi trasează alte sarcini, să lucreze grădina Edenului. Omului ăstuia îi cere să denumească animalele şi toate cele, să le departajeze prin etichetare şi să le stăpânească. Devine şef în Grădina Edenului cea plină de pomi roditori din al căror fruct putea să mănânce oricât. Şi, ca să fie armonie, ia din energia totală, gata in-formată şi îi mai face lui Adam şi o pereche, aceea prin care “omul” avea să devină una, un singur trup din nou. El este om, ea este femeie. “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. “ Iată sarcinile de serviciu, fişa postului omului de n-ar fi greşit el să guste din rodul copacului cunoaşterii binelui ŞI răului.

Astfel, aflând Adam şi femeia lui tot ceea ce ştia Dumnezeu, după ce au gustat din “pomul cunoştinţei binelui şi răului”, al dualităţii, al extremelor, îngurgitând ei aşa, toate aceste informaţii, au devenit un pericol, căci perpetuarea acestei dualităţi şi multiplicarea ei nu făcea parte din planul iniţial. Şi astfel “Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna să ia din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
Aşa “infestat şi virusat cu dualitatea bine-rău”, omul, cel făcut de Dumnezeu, nu era numai o eroare, dar şi un pericol. Pericolul perpetuării extremismului, perpetuării răului, al separării, al ruşinii, al acelor niveluri inferioare de conştiinţă era acum întrupat în Adam şi femeia lui. Odată asimilată, informaţia nu mai putea fi eliminată. Ei erau o ameninţare la adresa raiului în care “Dumnezeu umbla în răcoarea zilei”, aşa că nu au fost doar pedepsiţi şi blestemaţi să sufere pentru a exista şi a se perpetua, dar au fost şi izgoniţi din Acea grădină pentru a nu găsi cumva şi pomul vieţii eterne.
Femeia lui Adam a primit şi ea un nume, ulterior blestemului izgonirii din Eden, şi-anume după ce a devenit “mama tuturor celor vii”, iar cuplul a fost întors de la huzurul din grădină la munca grea a pământului din care a fost făcut Adam. Eva, nu. Ea a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam. “De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.” Undeva la răsărit de Eden s-au dus Adam şi Eva lui şi au început a se-nmulţi.

Diferenţierile continuă, Domnul privind cu plăcere la ofrandele aduse de cel de-al doilea copil al cuplului, Abel, şi cu neplăcere la ofrandele aduse de întâiul născut, Cain. Neplăcerea Domnului naşte supărare şi mânie în Cain, astfel că, ignorând sfatul Domnului de a stăpâni păcatul, Cain îngroaşă seria blestemelor. ” Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Şi pentru că nu reuşeşte să stăpânească dorinţa de a-l elimina pe concurentul şi fratele său, Cain ucide, atrăgând astfel o serie de alte blesteme:

<<Şi Dumnezeu a zis: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” Cain a zis Domnului: “Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi sa fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.” Domnul a zis: “Nicidecum, ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.>>

Şi mai la răsărit, şi mai departe de Eden, se duce Cain şi uite-aşa, în continuare, îşi face o familie, face copii, se perpetuează, el şi mânia lui, invidia lui, crima lui, incapacitatea lui de a suporta ca altul în afară de el însuşi să fie apreciat, căci, informaţia nu poate fi ştearsă, ceea ce s-a fâcut, s-a făcut, aparţine trecutului, şi va rămâne a influenţa viitorul prin prezent. Nimic nu se poate şterge. Cel mult se poate uita. Rămâne ca Răsăritul să ne amintească mereu de pedeapsa izgonirii in rai.

Într-adevăr, salvarea, mântuirea din aceste suferinţe, eliberarea din aceste blesteme a venit prin Iisus Hristos. Exact acolo unde trebuia să vină a venit Hristos, exact acolo unde trebuia să vindece trecutul, să dezlege blesteme, să schimbe paradigma. Odată cu el au venit şi informaţii despre cum să se poarte oamenii între ei şi cum să schimbe frica pe iubire de Dumnezeu. Că modelul Lui a fost asimilat, ca învăţătura Lui a fost sau nu a fost suficient explicată şi răspândită rămâne să ne întrebăm fiecare în orice clipă, şi mai ales atunci când avem în faţa noastră un alt om, un “aproape” pe care ar trebui să-l iubim tot aşa, în aceeaşi măsură în care ne iubim pe noi înşine şi pe Dumnezeul din inima noastră.

În aceste condiţii competiţia acerbă împotriva altuia, invidia, gelozia, răutatea, sadismul ar fi trebuit să cam dispară. Să ne putem bucura de realizările altora, semeni apropiaţi, să ne putem lumina sub lumina altora, ar fi trebuit să se manifeste deja, că a trecut ceva timp de când a călcat pământul şi apele sale.

Dar oare are vreun rost să repetăm aceste povesti despre Adam si Eva, să le predăm copiilor noştri? Să le perpetuăm, să le reactivăm prin repetiţie? Ceea ce nu se repetă se uită, şi, la nivelul reţelelor neuronale întreruperea legăturilor dintre neuroni duce la anularea-uitarea informaţiei. Mediul în care se dezvoltă pruncii, un univers de informaţii, este atât de important în dezvoltarea omului, în evoluţia speciei! Chiar dacă totul există, nimic nu e nou, ci doar dorinţa, interesul şi atracţia fiecăruia pentru pescuirea unei informaţii face ca ea, informaţia, să se activeze, să iasă în lumină. Dar de ce să luminăm noi ceea ce am înţeles că nu face bine vieţii, de ce să scoatem răul în evidenţă mai mult decât orice altceva?

De ce nu predăm în şcoli şi în familie, iubirea, compasiunea, grija pentru altul, împărtăşirea bucuriei şi manifestarea afecţiunii faţă de orice fiinţă supusă aceluiaşi mediu, trăitoare în aceeaşi sferă planetară?

De ce reinstaurăm cu orice ocazie aceeaşi poveste a greşelii făcute din neştiinţă, greşeala neascultării, a nesupunerii… Din ceea ce scrie în Geneză şi se afirmă clar, înseamnă că informaţia totală, cunoaşterea pe care Dumnezeu o deţinea înainte de alcătuirea omului, se găseşte (de la gustarea fructului încoace) în ADN-ul omului. Chiar dacă a fost el izgonit, îndepărtat şi supus blestemelor, suferinţelor, pedepselor, dar informaţia nu se poate şterge, căci altfel, ar fi şters-o Dumnezeu, de bună seamă. (“Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna să ia din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”)

Dacă tot ceea ce scrie în Geneză este adevărat, atunci…  când vom ieşi din vechi şi vom trăi în nou? Când vom aplica noua lege a iubirii pe care Iisus Hristos a adus-o cu el? Când ne vom umple inimile şi minţile cu lumina iubirii şi a autenticei credinţe? Atâta vreme cât ne tot întoarcem în trecut, nu facem decât să rămânem pe loc. Măcar de ne-am face locul curat!

Se poate şi altfel. Întotdeauna se poate şi altfel.

©Daniela Marin, 2013

Advertisements

2 thoughts on “Despre om şi fişa postului lui

  1. Pingback: 04.10.2014 | Dezvoltare spirituala – Spiritual Development

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s