Aventurile lui Chilli Ramirez – Cea mai râvnită carte a Târgului!

DSC00471

Cartea “Aventurile lui Chilli Ramirez” a fost realizată în mai puţin de o lună. Ilustraţia grafică semnată de Anastasia Soleanu (pentru povestea “Chilli Ramirez şi buletele de caşcaval”) şi Iarina Pascu (pentru povestea “Chilli Ramirez şi Motanul Descălţat”) a fost piatra de încercare în acest proiect dedicat copiilor. Fiind cartea ce deschide colecţia “Poveşti şi povestiri”, o colecţie la care m-am gândit de mult şi care va aduna cărti ilustrate de copii pentru copii, era firesc ca “Aventurile lui Chilli Ramirez” să fie lansată la un târg de carte. Aşa s-a obişnuit Editura Cartea Daath, să nu vină la un târg fără ceva nou.

La fel s-a întâmplat şi la Librex-Iaşi, în aprilie 2013, când am deschis o altă colecţie, “Spiritualitate literară” cu romanul-reportaj “Al treilea călător” de Zully Mustafa şi la Bookfest, ori de câte ori am participat.

Iată că la Târgul de carte Gaudeamus-Mamaia 2013 eforturile echipei au fost răsplătite printr-un vot al publicului. “Aventurile lui Chilli Ramirez” a primit premiul “ Cea mai râvnită carte a Târgului”!

Cred că acest premiu dovedeşte valoarea nu doar a autorului Ioan Gyuri Pascu, a editorului Daniela Marin, a ilustratoarelor Anastasia Soleanu şi Iarina Pascu, tehnoredactorei Monica Hodor, tipografiei Yolans şi în special a domnului Marius Oglan, precum şi a susţinătoarei acestui proiect, Em, dar dovedeşte valoarea credinţei într-un proiect, valoarea echipei.

Eu cred că multe lucruri frumoase şi folositoare se pot realiza atunci când se adună oamenii în aceeaşi credinţă, când fac cu onestitate şi bucurie tot ceea ce au de făcut, fiecare partea lui.

Mulţumesc Publicului, echipei Gaudeamus, Radio Vacanţa. Litoral TV şi tuturor prietenilor ce ne susţin, tuturor acelor cititori care, venind la standul nostru ne-au făcut bucuria de a ne complimenta, fără a fi fost întrebaţi, ci pur şi simplu pentru că acesta era adevărul firesc şi natural pentru ei. Asemenea cuvinte îmi dau aripi şi combustibilul necesar pentru a continua să cred într-o comunicare şi o conlucrare între editor şi cititor, chiar şi în aceste vremuri în care cartea pare să fi devenit un obiect de lux, ori este preţuită sub nivelul milei. Dar despre acest subiect voi scrie în alt articol.

http://www.youtube.com/watch?v=DLZ-bX4EFO0

http://www.youtube.com/watch?v=9XOFZNtA0vs

https://www.facebook.com/CarteaDaathPublishingHouse

Daniela Marin

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s