Zidul lui Roger Waters

Mulţumesc firmei Emagic şi în mod special doamnei Laura Coroianu pentru că a adus în România “The Wall” !

“Zidul” lui Roger Waters este o super-mega producţie audio-video, un spectacol complex în care se întâlnesc toate. Nici nu ştiu cum s-ar putea numi un asemenea spectacol, nu ştiu dacă există un nume în industria spectacolelor mari, create pentru marile arene în aer liber. De la teatru la film, de la muzică rock la muzică spirituală difuzată în pauză, de la efecte audio stereo-surround la efecte vizuale combinate, The Wall te face să uiţi că stai în picioare mai bine de trei ore şi-ţi aminteşte că eşti om, eşti inteligent, eşti viu şi nu eşti singur. Printre miile de oameni veniţi la acest spectacol se regăsesc oameni, de toate vârstele, care nu doar dau din cap isterizaţi de frecvenţele chitarelor ori ale tobelor, ci înţeleg cuvintele cântecelor şi mesajul din spatele lor.

Roger Waters nu doar a salutat publicul român (cu faimosul “Bună seara Bucureşti”!), ci şi-a rostit mesajul în limba română, s-a străduit să pronunţe cât mai corect cu putinţă, astfel încât toţi cei prezenţi să înţeleagă.  Dedicat victimelor terorismului de stat din întreaga lume şi, de asemenea, unui bărbat al cărui nume nu l-am reţinut, dar despre care cred că putem afla pe net, probabil o altă victimă, noul The Wall prezintă frecvenţele culorilor lumii de ieri şi, din păcate, şi de azi, într-o excepţională scenografie, dacă îi pot spune astfel, concepţia şi realizarea video impresionându-mă cel mai mult.

Zidul – un imens ecran de proiecţie – afişează de la bun început un mesaj scris astfel încât subconştientul spectatorului intră deja în priza asocierilor revelatoare. “Capitalism – If at first you don’t succeed, call an airstrike.” Steaguri, embleme, mult roşu şi negru, alb şi gri, umplu imensul spaţiu al proiecţiilor. Un avion traversează aerul pe deasupra spectatorilor intrând în zid, explodând în focuri (de artificii). Păpuşi imense, reprezentând profesorul diabolic, femeia diabolică, ori porcul mistreţ al falselor promisiuni (venite atât din zona corporatistă, guvernamentală, cât şi din cea religioasă) îşi fac apariţia rând pe rând. Corul de copii (români) ce cântă şi dansează şi dărâmă păpuşa învăţătorului diabolic a fost apreciat nu doar de Roger Waters, ci şi de zecile de mii de spectatori. “We don’t need no education, we don’t need no thought control, hey, teacher, leave them kids alone”a răsunat bine din glasurile românilor.

Dar nu aş putea reda nici măcar un sfert din plinătatea spectacolului ce a adunat, iată, zeci de mii de oameni. Adică nu puţini oameni care au rezonat cu mesajul împotriva nedreptăţilor, împotriva războiului, împotriva furtului vieţilor noastre, mesajul pentru libertate şi dreptate. S-au adunat la un loc suficient de mulţi ca să conteze. Ba chiar şi în clădirea Parlamentului au existat spectatori ce intrau pe porţile “Casei Poporului” după ce erau identificaţi în listele pe care le deţineau păzitorii porţilor. Erau tineri, majoritatea, probabil copii, nepoţi ai celor ce lucrează în acea clădire. Şi la balconul clădirii se zăreau oarece trupuri, şi mai jos, pe alei, dar toţi au fost acoperiţi la un moment dat de umbra omului cu chitara.  Imaginea chitaristului proiectată pe clădirea Parlamentului în timpul unui solo emoţionant am încercat să o fotografiez cu telefonul, din păcate nu mi-a reuşit. Sper să găsesc pe net. Sper să găsesc fotografii care să-mi amintească de seara de 28 august 2013!

Poate că voi mai scrie despre această experienţă, poate că-mi voi mai aminti că am fost zeci de mii de oameni într-un cuget!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s