De Crăciun,

“pe vremeeeaaa mea” , să faci cadou o carte era ceva firesc, de la sine înţeles, frumos, folositor şi chiar de bon-ton. Ba, unde mai pui că era şi la “îndebuzunar”. Cărţile nu lipseau din cadourile de sub brad, chiar dacă erau însoţite de frumoasa cutie cu bomboane de ciocolată Select, o cutie cu etaj…  Doamne cât de fascinată eram de cutia aceea galbenă, cu fir auriu… maimuţică, deh! Dar, vă asigur, erau şi foarte bune acele bomboane. Nu pot să spun că nu-mi plăceau şi ciocolăţelele Ursuleţ, cu cremă caramel ori Făgăraş, cu stafide şi rom… Pe lângă acestea, se mai întâmpla să găsesc câte-o hăinuţă, o bluză, şosete, ori poate chiar o rochiţă şi, evident, nelipsita jucărie. Una singură, despre care se ştia cu mult timp înainte, era aleasă de mine, repetam de multe ori cât de mult îmi doresc eu o păpuşa mare, de exemplu. Aveam una mică, dar nu-mi era suficientă. Era fetiţa mea cea mică, adică eu, şi cum îmi doream să fiu mare, trebuia să am şi o păpuşă mare. După ce mă desfătam cu cicolatele şi făceam parada modei prin casă, venea rândul treburilor serioase. Luam cărţile de colorat, creioanele şi începeam a colora minunea poveştii desenate, îmbrăcând-o în ce cuvinte voiam eu, plimbându-mi gândurile peste mări şi ţări, ţinându-mi corpul aşezat la masă, lângă brad, din când în când uitându-mă-n spre el, la lumânările prinse pe crengile lui, să nu cumva să ia foc bradul. Lumina aceea caldă, specială îmi stârnea de fiecare dată o emoţie vecină cu sacrul, chiar dacă habar n-aveam eu atunci de cuvântul ăsta. Nu-l cunoşteam ca şi cuvânt, ci doar ca stare. Cred că nici acum nu-mi place să-l folosesc, pentru că el, cuvântul, este cu siguranţă mult prea mic faţă de starea pe care încearcă a o cuprinde. Iar starea mea era una de totală devoţiune, de contopire cu sărbătoarea, cu lumina, cu bucuria… Nu cunoşteam nici ce-nseamnă recunoştinţa, dar o trăiam. Era o plinătate frumoasă, iar eu eram întreaga lume.

Când am intrat la şcoală, am început a primi doar cărţi cu poveşti tipărite, unele dintre ele fără de imagini. Erau necesare la şcoală. Nu că n-aş fi primit cărţi cu poveşti tipărite şi înainte, dar înainte nu ştiam a citi. Aveam nevoie de un “cititor de cărţi” şi asta-mi cam strica intimitatea mea cu bradul, lumânările, Crăciunul. Acum există un cd pe care-l punem copiilor care încă nu ştiu să citească şi îi lăsăm să asculte poveştile, răsfoind paginile cărţii şi să-şi petreacă sărbătoarea lor cu bradul şi Crăciunul. Asemenea momente de intimitate sunt atât de speciale, încât pot marca evoluţia unui om în varii moduri. Asta dacă mai oferim cărţi copiilor din ziua de azi, dacă nu cumva le oferim un smartphone la 4 ani, un laptop la 3, un telefon mobil mai simplu la 2… oare de ce am pornit de la vârsta de 4 ani înapoi?… Ştiu eu de ce! E suficient.

Şi după 4 ani? Ce faci după 4 ani, ce-i mai oferi copilului tău? Alte gadgeturi, haine la modă, găsim noi!…

În felul meu am preţuit întotdeauna cărţile, dovadă faptul că şi acum am păstrate câteva dintre cărţile copilăriei mele, câteva dintre cărţile copilăriei fiicei mele… Fascinaţia unei lumi cuprinsă intre copertele unei cărţi era mai puternică decât aceea a ciocolatelor. Asta nu înseamnă că nu eram şi nu continui să fiu atrasă de ciocolată, aşa cum şi proaspeţii pui de dragon din povestea lui Gyuri, “Ciobănaşul”, renunţă la a mai scoate foc pe nări pentru plăcerea de a mânca o ciocolată! Ah, da, şi pentru că voiam a vă face o invitaţie în lumea poveştilor lui Gyuri şi ale lui Zully, ca să nu uit, voi ataşa acum acele trei poze, trei combinaţii cu cele trei cărţi de poveşti pentru copii, fiecare având şi un compact disc inclus, pentru cei mici, care încă nu ştiu a citi, pentru cei mari care ştiu a înţelege şi a se bucura de cele pe care le aud…

Darul de Craciun 55 (1)

Carti copii Gyuri - 55

 

 

 

 

 

Darul povestilor - 75 (1)

 

 

 

 

 

 

 

Căci multe sunt de povestit despre Crăciunul din copilărie, mult mai multe decât despre orice alt Crăciun, mă voi gândi să scriu mai bine o poveste, aşa încât noua colecţie din catalogul editurii, Colecţia “Poveşti şi Povestiri” să crească şi ea, poate chiar să ajungă din urmă măcar pe surata ei, Colecţia “Poezii Gânduri Desene”.

În aşteptarea Crăciunului încerc să găsesc acel dar pe care mi l-aş dori, pe care l-aş putea cere Moşului… Dacă-l aflu, vi-l spun! (Dacă sunteţi cuminţi!  🙂

Daniela Marin

.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s