De unde vii tu, Calule şi un’te duci?

Îmi zicea cineva că anul 2013 trebuia să aducă multe clarificări, trieri, cerneri în viaţa fiecăruia. Că trebuia să facem curat, ordine, să punem totul la locul său. Să ne desprindem din relaţii nefolositoare, să ne conştientizăm sensul existenţei, să ne încadrăm pe drumul nostru, autenticul drum. Să lăsăm în spate tot ceea ce ne-a înşelat sau ne-a trădat, adică tot ce ne-a învăţat şi, cu tolba plină de învăţături despre bine şi despre rău, să ne dezvoltăm calităţile de alchimist, să purcedem mai departe spre Copacul Vieţii Veşnice.

Şarpele (2013 a fost anul şarpelui şi încă mai funcţionează, pe ultima sută de metri, până in 30 ianuarie), cu mişcarea sa unduitoare avea să separe apele de ape, pământurile de pământuri, prietenii de prieteni.  Dacă mă gândesc la urmele pe care le lasă în urma sa, într-adevăr, separă planurile, nu zic nu. Aşa că, pe ultima sută de metri, dacă mai aveţi alegeri de făcut, declaraţii grele de rostit, sincerităţi ce vă apasă inima, nu ezitaţi. Mai aveţi ceva zile! După care… gata, incepe Anul Calului de Lemn!

Toate aceste simboluri, arhetipuri, modele sunt hrănite de energia conştienţei umane de zeci şi sute de mii de ani. Înscrise în cercul (sau în sfera) astralului lumii pământene, aceste douăsprezece arhetipuri  îşi pun amprenta pe corpurile materiei, influenţând geometria undelor şi a frecvenţelor prin care se manifestă conştienţa sau inteligenţa cosmică.

Ei bine, calul este un animal frumos, inimos, sincer, dinamic, puternic, inteligent, capabil să ia decizii rapide, loial unei credinţe, capabil să facă echipă perfectă cu călăreţul atâta vreme cât se respectă unul pe altul. Dacă nu rezonezi cu el, nu te va accepta în spatele său, nu te va zbura peste câmpiile vieţii. Poate fi şi suficient de glumeţ, precum Calul Troian. Ne poate servi o glumă, un dar, pe care să-l primim cu braţele deschise şi nările fremătânde. Rămâne să vedem dacă-i vom face şi faţă.

Uneori nu putem face faţă iubirii prea mari, darurilor prea multe, aprecierii sau admiraţiei. Pur şi simplu pentru că nu ne simţim pe dinăuntru vrednici de asemenea daruri exterioare. Şi dacă înăuntru nu e, nimic nu e, ca să-l parafrazez pe Marin Preda. Chiar dacă ceea ce vine din afară ne-ndeamnă să credem că este atras de dinăuntru, dar dacă ceea ce este înăuntrul fiinţei noastre nu poate susţine reflectarea sa în afară, ne vom răsuci în cochilie precum melcul, rămânând nemişcaţi până când trece şi valul acesta.

Puţini sunt cei care se folosesc cu adevărat de puterea valului. Nu pentru că le stârneşte adrenalina, le zgândăre setea de măreţie sau orgoliul de a fi pe val, ci pentru că dreapta măsură şi încrederea în şansele oferite de viaţă le sunt motivaţiile. Puţini sunt cei care s-au construit pe fundaţii solide: iubire, respect, apreciere, încredere, onestitate. Aceştia da, vor folosi cu dreaptă măsură şi chiar cu smerenie orice şansă le oferă viaţa. Însă aşa cum ştiu eu despre educaţia generaţiei mele, de exemplu, dar şi despre alte generaţii de dinaintea mea şi de după mine, acest tip de fundaţie se întâlneşte destul de rar. Sunt rare şi persoanele care au înţeles că le e şubredă fundaţia şi-au reuşit a-şi repara casa începând de la fundaţie. Cei mai mulţi fac ajustări şi îmbunătăţiri la faţadă, la acoperiş, modificări în interior, nebăgând de seamă fundaţia măcinată sau strâmbă. Doar un cutremur le-ar putea arăta că nu faţada era de reparat. Dar să nu pomenim, că e mai bine!

Calul, dacă n-are picioare bune, cică nu e bun. Picioarele, stabilitatea, fundaţia, relaţia cu miezul atractor al Pământului.

Pe de altă parte, o fundaţie ţi se dă sau o alegi, dar oricum ar fi, e clar că îi laşi pe alţii să o construiască. Aceşti alţii sunt şi părinţii, şi bunicii, şi străbunicii, şi toate entităţile spiritului şi materiei implicate în construirea casei tale fizice, adică trupul pe care urmează să-l îmbraci şi să te preumbli cu el. Trupul acesta alcătuit din miliarde de celule, în rezonanţă cu miliarde de stele, făcut din substanţa eterică a iubirii dintre mamă şi tată, impregnat de credinţele şi convingerile lor, şi mai ales de ceea ce atrage mintea şi corpul mamei purtătoare de trup de om.  Este instrumentul prin care-ţi vei desăvârşi opera în acest segment, în această clipă. El, trupul, este în rezonanţă cu alte trupuri cereşti ce şi-au trimis praful de stele în ajutor. Iar ca să nu mai primeşti ordine de la ele, să nu mai depinzi de razele lor, trebuie să devii tu, în corpul tău, mai mult decât sfera sau cercul, mai mult decât un arhetip. Sau să alegi, măcar, pe cel de-al treisprezecelea tipar. Cel ce le adună pe toate celelalte douăsprezece în jurul său, se ridică din mijlocul lor, deasupra lor, în lumina nelimitată, în libertate, ca Prinţ al Luminii, al Iubirii, al Păcii.

Şi, nu-i aşa că mulţi copii se visează prinţi şi prinţese?

Sălbatici şi nonconformişti, caii liberi fac ceea ce vor, când vor. Sunt din ce în ce mai puţini cai sălbatici pe Pământ, dacă vor mai fi rămas pe undeva. Modelul acesta a fost eradicat din scena pământului stăpânit de Adam şi Eva lui, de zodiacul scenariilor arhetipale. Calul este al şaptelea animal în zodiacul chinezesc. Cifrele adunate ale anului 2014 dau tot un şapte.  Dacă se mai adaugă un şapte, de undeva, nu se ştie de unde, din culorile curcubeului, din notele muzicale, ori din cele şapte chakre, din cele şapte coline pe care se întinde Roma sau Istanbulul, de la cei şapte înţelepţi chinezi, cele şapte minuni ale lumii ori cele şapte tipuri de catastrofe mari, de la cele “şapte mări şi şapte zări” sau de la faimosul 7 kabalistic, obţinem un întreit şapte.

E posibil oare să se activeze şi cel de-al şaptelea simţ în anul Calului? Rămâne să-l parcurgem şi să observăm.

Puterea lui Şapte este magică, asta e sigur. Cunosc destul de mulţi oameni care s-au simţit atraşi de această cifră încă de mici copii. Mai ţineţi minte cum ne întrebam, copii fiind, nu se ştie de ce:  “care e numărul tău preferat?”  Şapte este şi număr prim, cel mai mic număr natural care nu poate fi reprezentat ca suma pătratelor a trei numere întregi. Şapte este patru plus trei. Fundaţia materială – patru – şi acoperişul – trei – coborârea spiritului peste materie, protejarea materiei prin spirit. Casa desenată de aproape orice copil, arată un pătrat cu un triunghi deasupra, drept acoperiş. Acesta este modelul vechi, încă prezent in conştiinţa colectivă. Poate că în prezent există copilaşi care nu mai desenează în acest fel casa lor, iar noi am putea înţelege multe dacă ne-am uita cu atenţie la desenele copilaşilor noştri. Am înţelege despre adevăratele lor nevoi, am înţelege despre schimbările pe care le-au adus cu ei, necesare conştiinţei colective.

Copilul calului se ridică în picioare foarte repede, la numai câteva ore după ce s-a născut. E gata să meargă, să cunoască lumea. Învaţă mersul din mers. Mersul cadenţat, echilibrat al calului se poate transforma şi într-un galop nebunesc ce nu mai ţine seamă de starea călăreţului. Iar dacă se prăbuşeşte călăreţul, ori rămâne agăţat prin cine ştie ce copac, nu este vina calului. Calul îşi vede mai departe de drumul său. Ei, hai, poate că la un moment dat se opreşte, iar dacă are o relaţie mai veche şi mai profundă cu călăreţul, s-ar putea şi să se întoarcă să vadă ce-a păţit acesta, pe unde-a rămas partenerul său. Poate chiar să meargă acasă, singur, căci are o memorie foarte bună. Aşa că, ceea ce facem anul acesta, s-ar putea să rămână bine întipărit în memoria sferei.

Calului nu-i place să meargă cu spatele. Aşa că, dacă ne-om dori să ne întoarcem undeva, mai în spate, ne va fi tare greu. De-aceea spuneam că ce mai aveţi de curăţat, din ce mai aveţi a vă desprinde, desprindeţi-vă acum că e mai sigur. Altfel, întristat şi chiar enervat că nu poate merge înainte, s-ar putea să devină violent, să alerge cu trăsura după el până s-o face praf, trăsura, iar el, calul va rămâne liber să facă ce vrea. Eliberat de orice responsabilitate faţă de călăreţ, căruţă sau trăsură, Calul se va bucura de el însuşi, exact aşa cum îi vine.

Nici şocurile, nici surprizele nu-i prea plac. Şi nici să fie forţat să cunoască ceva. Dacă se simte el atras, atunci va merge până la capătul pământului, dacă nu… poate să fie şi catâr.

Se odihneşte calul şi din picioare, nu-i vorbă, dar călăreţului i-ar prii să-şi întindă corpul la hodină atunci când a parcurs suficient drum. Nu e nimic de câştigat, nici timp, nici competiţii, nici averi. Poate doar bucuria de a călători să ne aducă cel mai mare câştig: realizarea drumului personal. Înţelegerea acestei călătorii prin lumea pământului, o călătorie colorată, parfumată, senzuală, apetisantă, o muzică pe care o cântăm continuu, chiar şi dacă urechile noastre nu o aud. Dar trecerea noastră lasă în urmă acorduri şi arpegii lungi legându-se sub bolta înstelată de sunetele orgilor celeste.

Calul este şi un bun partener de echipă. Dacă te recunoaşte de partener, îţi poate arăta cele mai tainice calităţi ale sale. Va scoate la lumină aripi care să te poarte mai repede ca vântul, dincolo de puterea cuvântului, să te ducă acolo unde trebuie să ajungi.

Aşa că, eu cred că putem avea înaintea noastră şansa unui timp pentru noi înşine, un timp în care putem să ne desăvârşim călătoria, un cal liber, un companion căruia îi place onestitatea, îi sunt foarte familiare curajul, respectul, afecţiunea şi autentica iubire, loialitatea şi puterea, un cal căruia îi place să meargă înainte cu încredere pentru că ştie drumul spre Acasă.

Daniela Marin

horse-beach

horse doves

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s