“Cartea Daath – 10 ani” – un raspuns

Editura Cartea Daath vă invită joi, 27 februarie, ora 19, la Librăria Syntagma (Galeriile Titan, etajul II)!

Ar trebui să nu mai adaug nimic pentru a fi aşa cum am fost, un “făcător” necunoscut, din culise, de oriunde. Dar m-au stârnit câteva lucruri şi Gyuri cu al său articol, pe care îl puteţi citi aici:

http://ioangyuripascu.wordpress.com/2014/02/26/cartea-daath-10-ani/

Vorbeam mai devreme cu o prietenă şi îi spuneam că încă de la o vârstă foarte mică mi-a fost greu să-nţeleg de ce oamenii nu pot fi integri, de ce nu pot să gândească, să spună şi să facă exact ceea ce gândesc. De ce trebuie să mintă, să se ascundă, să aibă o “agendă secretă” sau să fie “diplomaţi” în cel mai peiorativ sens cu putinţă, acel sens care ne aminteşte sinonime de genul “machiavelic” şi “parşiv” . Nu, staţi, că nu este absolut deloc vorba despre Gyuri!  Şi-aşa mi se pun foarte multe în cârcă, nu-mi mai adăugaţi încă una, vă rog!

Eu aşa gândeam, că oamenii sunt cu toţii o familie, că trebuie să se ajute unii pe alţii, că trebuie să facă lucruri bune şi frumoase împreună, cu toţii, pentru toţi, fiecare ce şi cât se pricepe. Mi s-o fi alterat ceva în sânge când m-am electrocutat sau poate chiar m-a trimis Dumnezeu pe Pământ din greşeală, aşa cum spuneam deseori, rugându-l să-şi repare greşeala încă de pe când aveam doar câţiva ani. A face ceva util şi a împărtăşi iubirea în felul acesta mie mi se par nişte lucruri absolut fireşti şi nicidecum extraordinare. Pentru mine acesta este firescul, naturalul, normalul. Nu mi s-a părut că trebuie să mă laud, să spun eu despre mine, uneori nici măcar să-mi pun semnătura sau numele pe munca pe care am făcut-o din iubire şi devotament, pentru oameni, pentru arte, pentru lume, din simpla mea credinţă. Şi de ce-aş fi spus eu despre mine? Că doar eu ştiu cine sunt! Dacă s-au găsit alţii să spună despre mine, ceea ce au putut ei să vadă, cum au putut ei să perceapă, cât au putut ei să cântărească, cât le-a fost în putere să înţeleagă, asta a fost treaba lor, a fost nevoia lor de exprimare.  Deşi e indicat să nu judeci ceea ce nu cunoşti, ceea ce nu poţi inţelege. Nu o dată am rămas surprinsă să aud păreri şi perspective extrem de surprinzătoare despre mine. Ori în sens pozitiv, ori negativ. Posibil să fi predominat, totuşi, sensul negativ. Mi-au trebuit mulţi ani să înţeleg că fiecare judecă după ocaua sa, mulţi ani în care să mă străduiesc a renunţa la ideea că toţi oamenii sunt frumoşi şi buni, că au şanse egale, drepturi egale la bucurie, la libertate, la viaţă. Mi-au trebuit mulţi ani să pot înţelege ce este strâmb, ce este fals, de ce se întâmplă aşa. Nici acum n-am înţeles pe deplin. Dar am înţeles câte ceva.

Chiar dacă suntem cu toţii oameni, în corpuri de oameni şi aceşti oameni alcătuiesc o specie, o familie, ceea ce ne animă, “anima” noastră este diferită. Tare greu mi-a fost să accept teoria asta cu sufletele vechi şi noi, cu suflete avansate şi suflete copii, elevi, studenţi. Mie mi se părea că toţi suntem la fel! Căutând răspuns la aceste întrebări, despre aceste diferenţieri care declanşează un război continuu între oameni, am început să le primesc, răspunsurile. O parte din lucrurile pe care le-am putut înţelege de una singură, le-am regăsit în primele cărţi tipărite, cărţi ce poartă titluri atât de răsunătoare, “Călătoria sufletelor” şi “Destinul sufletelor”. Acesta a fost şi motivul pentru care mi-am dorit a fi traduse şi tipărite în România încă din anul 2003, când le-am primit în dar de la un prieten. Întotdeauna m-am gândit că trebuie să existe şi alţi oameni care caută răspuns la aceleaşi întrebări, nu doar eu voi fi fiind aşa pe lumea asta! Şi-ntr-adevăr, dacă iau în considerare numărul celor care măcar au cumpărat aceste cărţi, dacă nu le-au şi citit, atunci nu sunt deloc singură. Şi dacă suntem mai mulţi, atunci de ce suntem aşa rupţi, de ce suntem aşa departe unii de alţii? De ce trebuie să ne opunem unul altuia?

Ori poate că doar întrebarea este singurul element comun! în rest, oamenii n-au nimic de-a face unii cu alţii?

Dar, am divagat. Îmi cer scuze. Voiam, de fapt, a spune că această editură nu s-a născut să facă producţie de carte, nici ca să vândă cărţi. Poate că ar putea fi denumită mai degrabă o şcoală, oricum, dacă ar fi să luăm în considerare sensul strict al unei activităţi comerciale, sensul “business”, care, recunosc,  mi-a rămas suficient de incert încă, probabil că nici nu este luată în consideraţie ca editură.

Un prieten din America mi-a dăruit cândva un ceas de birou, inscripţionat cu numele editurii şi-mi spunea zâmbind “Mrs. Cartea”. El mi-a vorbit prima oară despre Dr. Hawkins. Deşi au trecut nouă ani de când am primit acest ceas, nu i-am pus niciodată baterii, adică nu a indicat timpul niciodată. Mâine, însă, îi voi pune. Şi-l voi aşeza în faţa mea să­-mi amintească de faptul că aceasta era prima sarcină socială de îndeplinit şi, poate, şi cea mai importantă dintre cele la vedere.

Mi-a plăcut să fiu pionier şi am tot fost, şi împreună cu Gyuri, şi separat. Amândoi am fost pionieri şi înainte de a ne cunoaşte. Am făcut extrem de multe lucruri frumoase împreună, şi continuăm a face. Atâta vreme cât ne animă aceleaşi credinţe, ori chiar şi numai asemănătoare, este firesc să intrăm în rezonanţă, este firesc să spunem poate aceleaşi lucruri, fără să existe intenţia de copiere sau de întâietate ori asumarea şi însumarea realizărilor de-o singură parte, pe-o singură “carte de identitate”.

Mi-ar fi plăcut să am tot ceea ce îmi era necesar pentru a fi adus şi alte cărţi în catalogul editurii. Pe unele m-am bucurat să le văd mai târziu publicate de alte edituri. Important era să vină informaţia şi in spaţiul românesc. Nu era important şi cine, care editură a adus-o. Pentru că acolo unde se concretizează în cuvânt, o informaţie devine vie, devine lucrătoare. Iar “lucrarea” este ceea ce omul are de făcut.

Mi-ar fi plăcut să existe şi o echipă mai mare de doi, maximum trei oameni de-a lungul celor zece ani de “activitate nesusţinută”, ca să amintesc un şablon atât de uzitat. Aşa este, ceea ce nu este susţinut şi din afara sa, are mici şanse de creştere. Am oferit această susţinere multor oameni în al căror destin a fost să se întâlnească cu mine în calitate de … antrenor, să spunem, spiritual. Pentru că, aşa cum imi spunea prietena cu care am vorbit la telefon mai devreme, oamenilor trebuie să le acorzi şansă prin incredere şi stimularea calităţilor bune şi frumoase pe care le întrezăreşti, nu neapărat prin sesizarea celor “ne-bune”, prin scoaterea în evidenţă a greşelilor, ori a defectelor… E adevărat, este folositor şi pozitiv, dar mie mi se pare că oricât de frumoasă ar fi o bluză, oricât de bun ar fi materialul din care este făcută, dacă există o singură pată pe pieptul ei, acela va fi primul lucru care va ţâşni în atenţia unui observator. Dacă eşti un om integru, nu vei atrage niciodată atenţia asupra unei greşeli având intenţii ascunse, bucurându-te de greşeala altuia sau cu dorinţa de a răni sau de a demoraliza. Dimpotriva. Vei dori să-l ajuţi să-şi cureţe pata, tocmai pentru ca bluza să fie perfectă. Problema principală pare a fi, prin urmare, integritatea oamenilor. Şi bunul simţ. Dreapta măsură cred că ne-o dă, totuşi, înţelepciunea.

Şi pentru că tot nu ştiţi de ce am înşirat atâtea lucruri în acest articol, am să vă spun eu, stârnită nu doar de articolul lui Gyuri, ci şi obosită de multele şi atât de vechi bârfe şi-alte… opinii: da, Editura Cartea Daath nu este a lui Gyuri Pascu, ci a mea, dar el a susţinut-o în multe feluri şi de foarte multe ori şi o susţine în continuare pentru că aşa este normal, cel puţin pentru noi, intre noi. Tot aşa cum şi eu îl susţin pe el, cel puţin la fel de mult ca la începutul relaţiei noastre de-acum 22 de ani. Gyuri Pascu nu-şi laudă fosta soţie nici pentru a-i reintra în graţii, nici pentru a da bine la public sau pentru a atrage bile albe în fişa de pontaj. Cine nu se poate înălţa pentru a înţelege aşa, simplu şi curat, atunci poate are capacitatea de a se abţine de la judecăţi strâmbe şi aducătoare de pete pe bluzele şi cămăşile dumnealor. Dacă tot acceptăm că procesul natural al rezonanţei ne aduce la un loc cu persoanele şi sufletele cu care chiar rezonăm, dacă tot am început să înţelegem că fiecare persoană din viaţa noastră ne aduce câte o lecţie, ori de învăţat, ori de masterat, atunci poate vom putea înţelege că armonia nu cunoaşte distanţă sau timp, aşa cum nici iubirea nu are habar de-aşa limite impuse de mintea omului.

Şi pentru că românului îi şade bine să fie bucuros şi harnic şi artist, şi nu bârfitor şi critic şi călău, vă invit mâine seară la o întâlnire cu câţiva dintre oamenii care au apreciat şi au sprijinit Editura Cartea Daath: Ioan Gyuri Pascu, Matei Georgescu, Alexandrina Carmen Ene. Deocamdată atâţia au confirmat prezenţa, dar, cine ştie, poate vor mai fi surprize şi pentru mine!

Gazdele noastre, Cristina şi Sorin Lică şi a lor caldă şi primitoare librărie Syntagma, ne vor “încăpea” cumva, cu prieteni şi cărţi şi cadouri! Lumea este frumoasă şi bucuroasă atunci când adevărul şi iubirea se-ntrepătrund şi se conţin în oameni şi în cărţile lor!

Daniela (Maria) Marin

Advertisements

One thought on ““Cartea Daath – 10 ani” – un raspuns

  1. LA MULTI ANI draga editura!
    Ma “laud ” sa fiu printre primii admiratori, cand entuziasmata de primele aparitii (“Calatoria sufletelor” si “Destinul sufletelor”) am simtit nevoia sa o felicit pe editoare pentru alegere…. Si am ramas nu numai devotata cititoare, ci am optat si pentru calauzirea spirituala oferita de Daniela Marin pe drumul adevarului si pe ‘calea energiei’…
    Multumesc CARTEA DAATH, multumesc din inima Daniela Marin !

    Like

    Reply

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s