Nichita – A şaptea elegie

A şaptea elegie 

Opţiunea la real

 

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,

schimb verdele pe galben şi

mă las pierit de toamnă.

În numele pietrelor trăiesc şi mă las

cubic bătut în drumuri

cutreierate de repezi maşini.

Trăiesc în numele merelor şi am

şase sîmburi scuipaţi printre dinţii

tinerei fete duse cu gîndul tot

după leneşe dansuri de ebonită.

În numele cărămizilor trăiesc,

cu brăţări de mortar înţepenite

la fiecare mînă, în timp ce îmbrăţişez

un posibil gălbenuş al existenţelor.

Niciodată n-am să fiu sacru. Mult,

prea mult am imaginaţia

celorlalte forme concrete.

Şi nici n-am vreme din pricina asta

să mă gîndesc

la propria mea viaţă.

Iată-mă. Trăiesc în numele cailor.

Nechez. Sar peste copaci retezaţi.

Trăiesc în numele păsărilor,

Dar mai ales în numele zborului.

Cred că am aripi, dar ele

Nu se văd. Totul pentru zbor.

Totul pentru a rezema ceea ce se află

De ceea ce va fi.

 

Întind o mînă, care-n loc de degete

Are cinci mîini,

Care-n loc de degete

Au cinci mîini.

 

Totul pentru a îmbrăţişa,

amănunţit, totul,

pentru a pipăi nenăscutele privelişti

şi a le zgîria

pînă la sînge

cu o prezenţă.

 

Advertisements

One thought on “Nichita – A şaptea elegie

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s