Dascăli-profesori-antrenori-mentori

Despre antrenori personali, mentori, dascăli, profesori nu se spun şi nu se povestesc prea multe. Rămân ascunşi, în general, în umbră, în culisele scenei. O persoană care a ajuns în luminile rampei, indiferent în ce domeniu, poate că mai aminteşte din când în când (în special când este întrebată), de profesorul care i-a deschis calea, care i-a oferit ceea ce a avut nevoie pentru a ajunge să-şi poată folosi şi exprima talentul, de acea persoană care a săpat şi-apoi a pavat drumul  înaintea sa. Dar nimeni nu este interesat să cunoască nu suferinţele sau munca “vedetei”, ci suferinţele prin care a trecut profesorul, antrenorul său, imensa şi complexa muncă depusă de mentorul său! Nimeni nu este interesat să afle de sufletul pus pe tavă, de inima pe care o deschide dascălul şi astfel permite crearea unei legături profunde cu elevul său. De regulă, asemenea mentori sunt extrem de modeşti, de-aceea nici nu-i prea cunoaşte lumea. Ei nu aşteaptă alte mulţumiri, singura lor mulţumire este să-şi vadă elevul “realizat”. Dar de câte alte lucruri depinde această realizare!

Să dăruieşti din timpul, din energia, înţelepciunea şi talentul tău, adică din viaţa ta!  Să dăruieşti nu doar când eşti la oră cu elevul, ci mai ales în absenţa lui. Să te gândeşti ce metode să mai foloseşti pentru a-l ajuta să înţeleagă, să crească, să acceseze profunzimile talentului său…  Să cauţi cuvinte care să-i stârnească întrebările, căutările, să-l sprijini pentru a dori să găsească răspunsuri… Să te gândeşti seara, înainte de-a adormi, nu doar la tine şi la familia ta, ci uneori, poate chiar deseori, să te gândeşti doar la elevul tău, să vrei pentru el, să cauţi în tine pentru a descoperi în el, să suferi pentru el, o persoană străină, deh! Să fii mereu atent să-i urmăreşti subtilele reacţii, neexprimatele reacţii interioare de împotrivire, mai ales atunci când devine mai greu, să ştii să faci diferenţa între împotrivirea firească vârstei, încăpăţânarea egoului adolescentin şi împotrivirea pentru apărarea unei alte viziuni, a unei alte perspective. Să ştii să faci diferenţa asta şi să ştii să respecţi cu înţelepciune o altă viziune. Să cauţi mereu să te perfecţionezi, să afli cât mai multe nu doar în domeniul profesional ales, dar în orice alte domenii care au legătură cu slujirea oamenilor. Pentru că, până la urmă, un mentor autentic este în primul rând un smerit slujitor, un talent oferit, pus la dispoziţia acelor oameni-elevi în al căror destin a fost să-l întâlnească.

Poate că unii numesc “şansă” întâlnirea cu un asemenea mentor. Alţii o numesc destin. Dar este evident că în urma unei asemenea întâlniri, cursul vieţii elevului se schimbă. Poate întâlnirea cu înalta frecvenţă a altruismului dovedit al mentorului, poate întâlnirea cu această dăruire necondiţionată sau măcar cu înaltele vibraţii ale informaţiilor pe care le deţine… poate toate la un loc determină o schimbare fundamentală în viaţa omului-elev.

Primii profesori-mentori sunt părinţii sau cei care cresc, au grijă de un copil. Urmează alţi învăţători, profesori. Dar nu orice profesor este mentor. Este o adevărată şansă, intr-adevăr, să întâlneşti un mentor. Un mentor nu este un model. Mentorul nu-şi doreşte să facă din elevul său un alt mentor sau să se vadă pe sine in oglindă. Mentorul doreşte să-l sprijine în a-şi descoperi şi a-şi desăvârşi propriul drum, propriul talent, propriul destin. Mentorul poate vedea talentul, îl poate recunoaşte şi sprijini. Acelaşi profesor poate fi mentor pentru un elev şi doar profesor pentru alt elev. De ce depinde această calitate? De compatibilitate, de rezonanţă, de posibilitatea comunicării pe multe paliere simultan. Comunicarea verbală, nonverbală, energetică, subtilă, permite activarea multor resurse interioare, chiar nebănuite. În urma unei asemenea împletiri pot ieşi la iveală multe învăţături de care poate că nici măcar mentorul nu era conştient. Stimularea aceasta tur-retur crează premiza unei creşteri exponenţiale, o înflorire a valorilor elevului. Dar dacă elevul nu se deschide, nu întreabă, nu este interesat, atunci mentorul va rămâne tăcut şi doar profesor.

Vocaţia de mentor sau de antrenor personal este rar întâlnită.  Nu toţi cei care au ajuns a lucra, a-şi câştiga existenţa ca antrenori sau profesori au vocaţie. Cu sau fără vocaţie, un bun antrenor trebuie să fie capabil de empatie, să-şi manifeste intuiţia şi să aibă viziune de ansamblu, să poată intui că ceea ce este acum doar o sămânţă, poate deveni în viitor un stejar, să aibă răbdarea şi puterea de-a construi  încet, poate chiar şi cu riscul de-a nu apuca să vadă roadele.

Ne aflăm într-o continuă relaţie profesor-elev în procesul învăţării acestei experienţe a vieţii, în descifrarea tainelor existenţei noastre. Putem învăţa oricând, de la oricine, din orice, dacă dorim a învăţa şi a conştientiza însuşi actul învăţării, de a ne recunoaşte calitatea de elevi pe tot parcursul vieţii. Mentori, însă, nu putem avea prea mulţi într-o viaţă. Fericiţi cei care au avut şansa de-a recunoaşte mentorul vieţii lor, o persoană, un om viu care a avut răspuns pentru întrebările lor, care le-a putut oferi ajutorul de care au avut nevoie pentru implinirea lor, care s-a dăruit pe sine în slujba lor!

Slavă şi recunoştinţă dascălilor, profesorilor, antrenorilor, mentorilor autentici!

©Daniela Marin

 

 

Advertisements

One thought on “Dascăli-profesori-antrenori-mentori

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s