Prezenta – vol.II – Intimitatea Experientei – Rupert Spira


Sincronicităţile sunt savuroase!

Am ajuns, in sfârsit, să citesc traducerea volumului II din Prezenţa – Rupert Spira. Cartea urmează să apară săptămâna viitoare, spre final. Oricum, la Bookfest va fi prezentă. Citeam cu atenţie să corectez eventualele scăpări ale Adinei Ihora, o dragă prietenă şi foarte bună traducătoare ce s-a oferit să mă ajute şi cu această carte. Am ajuns la acest pasaj si nu am mai putut continua lectura. M-am oprit, am copiat şi m-am gândit că trebuie să-l pun imediat „la vedere”! Sper să vă bucure şi pe voi, aşa cum m-a bucurat pe mine.

Fragment din volumul II al cartii Prezenţa de Rupert Spira:

 

Tot ce ne-am dorit vreodată

 

Întrebare: Descrieţi uneori sfârşitul căutării ca pe experientizarea iubirii sau a fericirii, însă numind-o astfel, se ajunge câteodată la instalarea unui alt tipar de căutare, o altă idee despre ce formă ar trebui să îmbrace clipa de faţă.

Iubirea şi fericirea par să vină şi să treacă, la fel ca orice altceva. Dacă mă gândesc că iubirea sau fericirea ar trebui să fie prezente în momentele dificile sau nefericite ale vieţii, aceasta mă face să doresc să schimb situaţia prezentă şi să tânjesc după altceva – cu alte cuvinte, să înceapă o nouă căutare.

Scriu aceste lucruri pentru că dorinţa de a iubi şi de a fi iubit a constituit, în trecut, o mare capcană pentru mine. Ani de zile am crezut că iubirea era ceea ce căutam şi o parte din mine încă şi-o doreşte. De fapt, acum, când scriu aceste cuvinte,încă tânjesc după ea.

 Iubirea, pacea şi fericirea nu sunt decât cuvinte folosite pentru a exprima disoluţia oricărei rezistenţe şi oricărei căutări, dispariţia separaţiei şi a altceva-ităţii, adică savoarea adevăratei noastre naturi, propria sa savoare în propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, în sensul că nu deţin niciun fel de însuşiri obiective. În consecinţă, nu sunt experientizări ale minţii sau trupului, deşi le influenţează pe acestea.

Căutarea şi opunerea rezistenţei ascund adevărata noastră natură, aceea de Prezenţă Conştientă, prin urmare ascund şi iubirea, pacea şi fericirea care îi sunt inerente sau, mai degrabă, care sunt chiar Prezenţa Conştientă.

Ca urmare a uitării adevăratei noastre naturi de Prezenţă Conştientă şi a faptului că ne imaginăm, în schimb, a fi un sine separat şi interior, ne propunem, în existenţa noastră lumească, să găsim iubirea în relaţiile afective, pacea în diversele situaţii întâlnite şi fericirea în obiecte.

Această căutare este, prin definiţie, incomodă – faptul de a suferi defineşte sinele separat şi interior. De fapt, nici nu există un sine separat şi căutător. sinele separat aparent este însăşi activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Atunci când relaţia afectivă, situaţia sau obiectul căutate sunt găsite, căutarea ajunge temporar la final, iar odată cu această disoluţie adevărata noastră natură începe să strălucească, altfel spus Prezenţa Conştientă se percepe pe ea însăşi pentru un scurt răstimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezentă).

Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut şi ca frumuseţe şi înţelegere. Aceasta este adevărata noastră natură, care se cunoaşte pe ea însăşi aşa cum este, ne-aparent modificată de perceperea unui sine interior.

Când mintea îşi face iarăşi apariţia, interpretează eronat această experientizare nonobiectivă a iubirii, păcii sau fericirii, în care nu a fost prezentă, atribuindu-le pe toate acestea relaţiei, situaţiei sau obiectului.

Odată cu reapariţia subiectului/obiectului care gândeşte, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gândirea purcede din nou la căutarea unei noi relaţii, situaţii sau obiect, în speranţa reeditării experientizării iubirii, păcii sau fericirii despre care consideră, în mod greşit, că sunt rezultatul acestora.

Însă nu relaţia, situaţia sau obiectul dau naştere la     iubire, pace sau fericire. Încetarea gândului care opune rezistenţă, care caută, este aceea care permite să strălucească manifestării iubirii, păcii şi fericirii latente, inerente adevăratei noastre naturi, aceea de Prezenţă Conştientă. Cu alte cuvinte, încetarea opunerii de rezistenţă/căutării permite adevăratei noastre naturi să se cunoască sau să se perceapă ca atare, ne-aparent-ascunsă de activitatea de opunere a rezistenţei/de căutare.

Astfel, iubirea, pacea şi fericirea nu sunt ceva care să vină şi să treacă, tot aşa cum nici Sinele nostru, Prezenţa Conştientă, nu vine şi nu trece. Şi totuşi, acestea sunt uneori aparent ascunse.

Este, aşadar, inevitabil ca, dacă ne considerăm a fi un Sine interior separat, căutarea iubirii, păcii şi fericirii pe tărâmul relaţiilor, situaţiilor şi obiectelor, să fie de neevitat. De fapt, sinele separat este căutarea iubirii, păcii şi fericirii.

Mai devreme sau mai târziu, însă, va trebui să ne dăm seama că aceea după care tânjim este de negăsit în tărâmul obiectelor. Este simpla cunoaştere a propriei noastre fiinţe.

Permiteţi concentrării voastre stăruitoare asupra relaţiilor, evenimentelor şi obiectelor să fie mai relaxată. Observaţi că Sinele vostru, propria voastră fiinţă, este prezent, în linişte şi străluceşte în fundalul oricărei Experienţe. Aceasta este pacea însăşi. Aici se află sediul iubirii şi fericirii.

Nu vă gândiţi la iubire, pace şi fericire ca la experienţe ale trupului şi minţii. Acestea sunt transparente. Chiar şi în mijlocul împrejurărilor dificile sau neplăcute, această Prezenţă Conştientă care sunteţi voi înşivă, străluceşte tăcută în fundal.

Familiarizaţi-vă cu ea. Este ceea ce suntem noi înşine, la nivelul cel mai simplu şi mai intim. Este tot ceea ce ne vom dori, cu adevărat, vreodată. Este tot ceea este căutat, vreodată, într-o relaţie.

Aceea este eliberată de impresia de distanţă sau de altceva-itate fiind, prin urmare, cunoscută drept iubire; este imperturbabilă fiind, prin urmare, cunoscută drept pace; este eliberată de impresia de lipsă fiind, prin urmare, cunoscută drept fericire.

În termenii cei mai simpli, însă, este cunoscută ca „eu”. Fiţi aceasta. Împrieteniţi-vă cu aceasta. Trăiţi cu aceasta. Iubiţi cu aceasta. Odihniţi-vă acolo.

Iubirea pe care o descrieţi, nu este iubire. Este o stare a minţii sau a trupului, deşi una subtilă. Adevărata iubire nu se trezeşte la un moment dat, nu apare şi trece şi nici nu este de găsit în lumea noastră. Nu poate fi găsită la un moment dat şi pierdută la o dată ulterioară. Nu are nimic de-a face cu relaţiile sau cu ceilalţi oameni. De fapt, iubirea este chiar disoluţia oricărei altceva-ităţi sau a impresiei de relaţionare.

Fiecare aparenţă a minţii, trupului şi lumii se află într-o continuă schimbare. Există ceva, în Experienţa voastră, care să nu se schimbe? Un singur „lucru” nu se schimbă, iar acesta sunteţi voi. Aceasta este iubirea în căutarea căreia vă aflaţi.

Nu o veţi găsi, însă, niciodată pentru că deja şi pentru totdeauna, sunteţi această iubire – „totdeauna” perceput nu ca un interval de timp, ci ca un etern acum. Căutarea înseamnă, prin urmare, însăşi negarea prezenţei iubirii. Căutând-o, o obligaţi să pară ascunsă sau pierdută.

Sinele vostru, Prezenţa Conştientă, nu este supus schimbării.  Voi sunteţi aceea după care tânjiţi, iar dorinţa voastră se îndreaptă către această prezenţă a iubirii însăşi, subtil ascunsă de convingerea că este absentă, că este un obiect care poate fi pierdut şi, ulterior, regăsit.

Cu alte cuvinte, iubirea pe care o căutaţi este prezentă chiar acolo, în dorinţa voastră de a o găsi. Cu toate acestea, dorinţa voastră de a găsi iubirea văzută ca un obiect situat în viitor, oricât ar fi de subtilă, vă ascunde prezenţa ei în voi, ca fiind voi înşivă.

„Doamne, Tu eşti iubirea cu care Te doresc.”

Lăsaţi orice direcţie spre care se îndreaptă dorinţa voastră să se dizolve în înţelegerea acestui lucru, iar iubirea care stă la baza acestei căutări va continua să se manifeste. Orice absentează în momentul de faţă, nu merită numele de „iubire” şi, de asemenea, nu merită să fie dorit de voi. Uitaţi de lucrul acela. Orice nu este prezent în clipa de faţă, chiar dacă va fi găsit la un moment dat, va dispărea, implicit, din viaţa voastră, într-o bună zi.

De ce aţi aspira la ceva vremelnic? Acel lucru nu vă va oferi niciodată deplină satisfacţie. Renunţaţi la tot ce se poate renunţa – şi se poate renunţa la tot ce este aparent – inclusiv la toate concepţiile voastre, la ale mele sau la ale oricui altcuiva, despre iubire.

De fapt, de îndată ce încercăm să identificăm ceea ce este prezent, acesta dispare. Nu ne putem concentra asupra sau chiar să ne gândim la ceea ce este cu adevărat prezent. Nu putem gândi numai la un obiect, la trecut, la viitor. Altfel spus, nu ne putem gândi decât la un gând.

Gândul nu poate niciodată cunoaşte sau găsi unicul lucru în căutarea căruia se află aproape în permanenţă. Se poate numai dizolva în acesta. Gândirea piere atunci când se îndreaptă asupra iubirii, ca o molie atinsă de flacără.

Ca o ironie, singurul lucru pe care-l căutăm în toate relaţiile noastre intime este pieirea sentimentului de sine, ca entitate separată. Această tânjire după iubire în intimitate este, de fapt, tânjirea după această pieire, iar dacă cineva împărtăşeşte această iubire cu o altă persoană aparentă într-o relaţie intimă, acea persoană aparentă va străluci ca o rază de iubire şi lumină în viaţa celuilalt. Acest lucru nu este, însă, necesar. Lumina şi iubirea aceasta strălucesc în tot ce există.

Ceea ce face cu adevărat obiectul tuturor dorinţelor, este doar această pieire.

Permiteţi minţii să se dizolve în înţelegerea faptului că pur şi simplu nu poate merge într-un loc al iubirii, dar că, asemenea unui peşte care caută apa aflat fiind într-un ocean, el înoată deja în aceasta.

Lăsaţi totul să treacă. Amintiţi-vă spusele lui William Blake: „Acela ce se lasă de-o bucurie-ncătuşat, distruge avântul vieţii ¢naripat”.

„Avântul vieţii ¢naripat” este însăşi iubirea. Aceasta este, în aparenţă, distrusă de căutarea noastră în care o percepem ca pe un obiect, de „încătuşarea” noastră de un obiect, respectiv de trecut sau de viitor.

Renunţaţi complet, renunţaţi complet, renunţaţi complet. Lăsaţi-vă lacrimile să fie râul în care tot ceea ce ştiţi este oferit drept ofrandă, tot dorul vostru, totul.

Cineva a întrebat-o odată pe Mother Meera dacă era bine să-I dăruiască totul lui Dumnezeu sau dacă ar fi trebuit să-I ofere numai lucrurile pozitive, iar aceasta a răspuns: „Un prunc îi dăruieşte mamei sale un melc, un băţ sau o piatră; mamei îi este indiferent ce i se oferă, este doar fericită că pruncul şi-a amintit de ea.”

Oferiţi totul. În final, iubirea în căutarea căreia vă aflaţi este singura care va mai rămâne.

< Am incheiat citatul. Iar celor care nu au citit primul volum, le ofer o scurta reamintire:

 

Screen Shot 2012-12-10 at 22 55 28

Advertisements

5 thoughts on “Prezenta – vol.II – Intimitatea Experientei – Rupert Spira

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s