Sunt tristă, Doamne, tu de ce nu eşti?

Câte sacrificii mai sunt necesare pentru ca oamenii să se oprească din răul ăsta pe care şi-l fac lor înşişi şi altora ca ei? Când ne vom recunoaşte o singură rasă, nu cinci, o singură specie, un singur regn? Când vom înceta să ne luptăm pentru dreptate şi pace şi prosperitate şi  vom începe să le trăim fiecare şi cu toţii, împreună? Când vom trăi în adevăr cu toţii, când vom învăţa că tot ce-am învăţat serveşte doar controlului asupra noastră? Când vom putea vedea cu toţii seninul cerului tău?

Câte alte vieţi dispărute în aer ca să-şi îndrepte ochii spre ceruri cei mari şi puternici rămaşi pe pământ, cu degetele arătătoare îndreptate unul spre altul? Câţi alţi copii ucişi în jocurile perfide ale credinţelor religioase?

Pământul fierbe rău, aerul stă să explodeze, apa să se otrăvească, focul să se împrăştie. Iubirea a devenit o vorbă la modă, un trend ca şi spiritualitatea ori  compasiunea, ori realele niveluri ale experienţei sufletului. Se mimează credinţa prin ritualuri şi percepte, se mimează încrederea, respectul şi bucuria prin afirmaţii pozitive, programări şi autohipnoze, se mimează orice ar fi putut să ajute omul să se elibereze, pentru că exact asta este tactica. La fel cum au făcut şi cu Iisus. L-au preluat şi l-au folosit urmându-şi scopul. Cine s-a prins, a fost ars pe rug.

Cine mai poate discerne între atâtea atracţii şi oferte? Cine sau câţi? S-au inoculat tot felul de idei despre tine, Doamne, te-au desfiinţat, te-au amendat, te-au fardat, te-au măsluit, te-au bârfit şi te-au ironizat, te-au ridiculizat, te-au îndepărtat băgându-te cu forţa şi cu sila în cărţi şi-n obiecte. Te-au zidit în pereţii mânăstirilor precum pe Ana lui Manole şi te-au vopsit apoi, să nu te vezi, să nu cumva s-ajungă omul să te vadă făr-a plăti o taxă, un preţ, o viaţă.

Sunt tristă, Doamne, tu de ce nu eşti?

Ştiu, toate se întâmplă aşa cum se întâmplă, când se întâmplă. Nu oamenii contează, ci energia lor. Şi ce-ai să faci cu sufletele captive atât în trupuri cât şi în afara lor? Il mai trimiţi o dată pe Iisus să coboare ca să deschidă porţile? Acum sunt toate sufletele de la începuturi? S-au adunat, sunt gata să încheie? Programul ăsta se va-ncheia în … am şters, să nu mai întăresc, dar ăsta a rămas la fel.  Ai tot extins, ai tot amânat, ai tot dat şanse sufletelor să-şi desăvârşească iubirea. Iubirea versus orgoliul născut din uşoara superioritate faţă de frică. Orgoliul născut din reuşite, din succes. O vanitate a trăirii lui “mai bine” hrănită de-nţelegerea deşartă.

Muştele nu pot scăpa din ţesătura păianjenilor. Suntem ca nişte muşte pofticioase să ne hrănim cu orice miroase atrăgător, cu orice lipiciune, cu orice stricăciune. De ce nu ne lepădăm de toate vălurile astea orbitoare? De ce nu avem curajul de-a asculta, de-a fi cu-adevărat atenţi?

La ce-mi serveşte să aud că am avut dreptate? Nu am nevoie să aud asta. Mă întristează şi mai mult. Când suferinţa pentru alţii, pentru cei cărora le-am transmis ce trebuiau să ştie, ca să nu greşească, ca să n-o ia razna, ca să nu sufere… dar uite cum suferinţa lor doare inimii mele! De ce, Doamne? Cum să fac, ce să mai spun, cum să mai spun, de ce să mai spun, că tot inutil este!

Tu pari a fi inutil, Doamne! Pari inutil copiilor tăi! Aşa cum li se pare unora că existenţa părinţilor lor le-a devenit o povară, că n-au nevoie de ei, şi-i uită, îi lasă pe străzi, la fel fac şi cu tine, Doamne! La fel facem! Uităm, chiar ne face plăcere să uităm şi să credem că noi suntem deştepţi, că suntem buricul lumii, că ştim şi putem să ne distrăm şi asta ne e suficient! Cum să ajungă, nu 7 miliarde, ci măcar un million să se elibereze? Că şi Maestrul Dang zicea, ba că 70%, ba 30%, ajunsese la 10% în 2006, ca în iulie 2007 să spună: “măcar 1% dintre voi dacă veţi reuşi, şi poate s-ar schimba scenariul. Dar lumea nu vrea să se schimbe, de fapt!” După plecarea lui din corp, s-a mai schimbat lumea, tot prea puţin, tot prea încet, dar s-a mai schimbat. Numai că marile “lucruri” pe care le spunea atunci şi oamenii spuneau că-i prea de tot, au început şi ele, tot uşor-uşor, să se adeverească. Şi, la ce-i serveşte lui acum să ştie c-a avut dreptate? El, omul, om ca noi toţi, aşa cum mereu ne spunea, lui, omului, nu i-a mai îndurat inima atâta rău venit chiar de la cei apropiaţi, de la familia lui mare, milioanele de studenţi de peste tot. Nu a mai suportat să vadă cât de încet se mişcă totul, cât de greu le e oamenilor să ajungă la iubire. Si a plecat să nu mai fie limitat, si-astfel să ajute si mai mult. Si incă tot nu e suficient!

Avem un mare talent într-o mare de prostie: să ne distrugem şi să nu iubim chiar pe aceia care sunt trimişi de Dumnezeu pentru a ne ajuta să ne trezim. Ba chiar îi omorâm cu mâna noastră, cu cuvântul sau cu gândul, că, cine ştie, aşa, poate scăpăm şi de Dumnezeu şi rămânem noi cei mai tari! Câtă prostie! Câtă slăbiciune a spiritului în lumea asta!

Şi chiar de se trezeşte cât de cât vreunul, imediat se prezintă în jurul său tot ce este necesar pentru a-l adormi la loc. Să rămâi treaz, să rămâi atent mereu, înseamnă să-nţelegi ce înseamnă smerenia, să-nţelegi ce înseamnă nimicul ce eşti aici, pe Pământ, oricât de mare ai fi. Să rămâi treaz înseamnă să fii vigilent, înseamnă să renunţi la toate celelalte distracţii ale minţii înfăşurate şi desfăşurate prin programe colective.

Doamne, adună-i la un loc pe toţi cei care sunt treziţi şi dă-le voie să cânte, să sune, să răsune. Sau dă-ne tu alt gând, să ştim cum am putea să ne-ajutăm.

Bucură-te, bucură-te, bucură-te Marie!

Slavă, slavă, slavă!

Advertisements

One thought on “Sunt tristă, Doamne, tu de ce nu eşti?

  1. În Vineri, 18 Iulie 2014 15:33:02, daniela maria marin a scris:

    WordPress.com daniela maria marin posted: “Câte sacrificii mai sunt necesare pentru ca oamenii să se oprească din răul ăsta pe care şi-l fac lor înşişi şi altora ca ei? Când ne vom recunoaşte o singură rasă, nu cinci, o singură specie, un singur regn? Când vom înceta să ne luptăm pentru dreptate ş”

    Like

    Reply

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s