Din nou despre frică

Joi, 4 septembrie 2014

Draga mea prietenă,

Sunt atât de bucuroasă că pot să-ţi mai dau încă un exemplu despre cum funcţionează Natura, Universul, Energia-Informaţia, Atracţia, Rezonanţa… şi ce-o mai fi! M-ai întrebat în seara asta cum să faci tu, ce tehnică să aplici pentru a mai reduce din fricile tale. Ţi-am răspuns şi, in timp ce-ţi răspundeam, mă gândeam că n-am mai scris de mult pe blog, că n-am mai scris de mult, în general, şi că poate ar fi bine să încerc să scriu despre frică. Am mai scris ceva, cândva, dar poate că ar trebui să reiau tema asta atât de frecventă în ultima vreme. Apoi a venit vremea să ne luăm la revedere, am venit acasă şi mi-am verificat mailul. Am găsit o scrisoare de la un prieten din străinătate, scrisoare intitulată “experienţe din weekendul trecut”. Care crezi că era conţinutul principal al acestei scrisori?… Frica! Bineînţeles că frica! A urmărit o emisiune, o dezbatere despre frică susţinută de Krishnamurti şi Dr. Andersson. Absolut minunată această emisiune! O să-ţi scriu şi linkul mai jos. Incă nu am terminat de vizionat, că m-am şi apucat să-ţi scriu. Mi s-a părut mult prea minunată această sincronicitate. Şi cum bucuria şi răbdarea se-mpacă în mine mai greu, iată-mă scriindu-ţi şi in acelaşi timp ascultându-l pe Krishnamurti.

Până acum nu l-am auzit pomenind de o anumită frică pe care eu am ajuns s-o consider inamicul numărul unu, şi anume frica de libertate. Frica de independenţă, frica de asumare a responsabilităţii, frica de singurătate, frica de anonimat, frica de unicitate, toate acestea îmi par a fi conţinute în frica de libertate. Ceea ce declanşează această frică este întreaga noastră educaţie şi orânduire socială. Adunându-se laolaltă pentru a supravieţui, oamenii au devenit dependenţi unii de alţii. Psihic, emoţional, fizic, s-au influenţat unii pe alţii prin apropiere, trăind în intimitatea câmpului comun în mod natural ivit, căci acolo unde se adună doi, apare şi al treilea, nu?

Frica de libertate atrage şi lipsa de integritate şi este sinonimă cu absenţa curajului. Şi-atunci, nivelul spiritual fiind unul suficient de scăzut şi înclinat spre distrugerea vieţii, este firesc să observăm înmulţirea fricilor. Cu cât te duci mai în jos pe scara aceasta a nivelurilor spirituale, cu-atât puterea scade. Cum să-şi mai recunoască oamenii libertatea când sunt legaţi cu atâtea diverse lanţuri unii de alţii? De la cel al dependenţei de părinţi, familie, grup social şi până la cel al sistemului de convingeri, de credinţe, omul este învăţat de mic că trebuie să poarte aceste brăţări la glezne şi la mâini, ca însemne ale apartenenţei şi astfel, implicit, ale unei siguranţe mult promise. Lanţul dependenţelor emoţionale nu se mai întrerupe la o anumită vârstă, aşa cum se întâmpla în viaţa triburilor indigene sau cum se întâmplă în viaţa animalelor, de pildă, care îşi ţin puii aproape până când aceştia au învăţat tot ceea ce era necesar pentru a supravieţui. Apoi sunt împinşi să plece în lumea largă, să devină întregi, responsabili, puternici, capabili de a fi. Fricile ivite din gândurile oamenilor, din ţesătura cunoştinţelor acumulate, din concluziile experienţei individuale şi personale sunt transmise şi proiectate în spaţiul comun asupra copiilor. Se transmit, se perpetuează, se accentuează. Copiii preiau toate aceste învăţături născute din frică şi adaugă propriile concluzii, rezultate ale experienţei lor, precum au făcut şi părinţii lor. Matricea colectivă se sufocă de frici, de tot felul de frici, iar noi vorbim despre iluminare?…

Aşa este, cum ai spus tu. Trebuie găsită soluţia rapid. Oamenii trebuie să înţeleagă sau să vadă rezultatul instantaneu şi-apoi, dacă mai este cazul şi există timpul şi necesitatea, să pornească a înţelege.  În realitate, nici măcar nu avem nevoie să mai înţelegem ceva după ce ne eliberăm. Doar dacă ar fi parte din destinul nostru să ajutăm pe alţii să trăiască eliberarea, atunci devine necesar să poţi oferi argumente celor mai puţin doritori să încerce, să aplice, să privească drept şi cu claritate, dând la o parte toate părerile, credinţele, convingerile şi presetările, condiţionările intelectuale, emoţionale şi chiar spirituale.

Oare le va fi oamenilor simplu să aleagă să încerce măcar? Până şi alegerile au devenit sufocate de frică, ba chiar sufocante. Frica de a nu greşi, de a nu cădea în dizgraţie, ruşine, de a nu pierde, frica de a nu se pierde de lume, de turmă, frica de a nu încălca regulile moralei sociale, vorba prietenei care întoarce spatele Annei Karenina: “Dacă ai fi încălcat legea, aş fi rămas alături de tine. Dar tu ai încălcat regula!”

Dar nu despre iubire şi curajul de a iubi, de a descoperi iubirea voiam să vorbesc, deşi, în final vom ajunge tot aici. Mă voi întoarce însă cu faţa spre frică, lăsând în spate iubirea, virtutea mai înainte de inteligenţă. Ce procesează scoarţa cerebrală a omului atunci când contextul în care se află este unul nefamiliar, necunoscut? După ce mai scotocesc ochii şi toate simţurile fizice în căutarea asemănărilor, a familiarului, după lucruri, elemente recogniscibile atunci când nu le găsesc? Ce face mintea când nu poate recunoaşte nimic? Se simte neajutorată? Intră în panică? Cum ne simţim atunci când ne aflăm în situaţia în care nu cunoaştem, mai precis nu recunoaştem nimic? Simţim vidul? Ne simţim pierduţi, neajutoraţi, singuri, părăsiţi, abandonaţi? Inţelegem inutilitatea cunoştinţelor acumulate până în acel moment?… Trăim o experienţă directă, nouă cu adevărat. Dacă aceste cunoştinţe acumulate anterior  nu ne pot stăpâni frica, la ce sunt bune ele?…

A stăpâni frica ori a o anula prin transformare? Ce ai alege? Eu aş alege transformarea, pentru că atâta vreme cât trebuie să fiu atentă să ţin în frâu, în lesă, să fiu stăpână pe un element, înseamnă că acest element este, de fapt, exterior mie, independent, cu o natură proprie. Şi mie nu-mi place să fiu stăpân de sclavi. Mi se pare cel puţin stupid.Dar oare  frica are o natură proprie? Energia câmpului fricilor este reală sau este o fantasmă imaginată de mintea noastră, hrănită de gânduri, idei, credinţe, prelucrări pixelate în absenţa clarităţii adevărului?  Dacă este o creaţie a minţii, atunci tot mintea o poate transforma. Mintea trezită din visarea iluziilor lumii poate transforma asocierile sintaxelor neuronale. Lumina ei vindecă intunericul, eliberează câmpul fizic.

De-a lungul istoriei noastre am asociat instinctul de supravieţuire cu frica şi cred că am greşit. Am asociat o trăire, un complex de reacţiuni chimice şi neuronale ale corpului aflat într-o stare de inferioritate cu un cuvânt. Căci frica este, în primul rând, un cuvânt, un concept, un câmp de frecvenţe creatoare. Astfel i-am dat putere, identitate, evoluţie, sens. Odată ce au fost denumite şi atrase în realitate, aceste frecvenţe au prins formă, au devenit un câmp, au propria lor energie, au acţiuni şi reacţiuni, cresc, se dezvoltă, evoluează, au viaţă ca orice altceva. Orice cuvânt se află in aceeaşi situaţie. Dar nu orice cuvânt a dobândit atâta putere! Prin repetiţie, prin perpetuare, frica a ieşit din zona naturalului şi a devenit un monstru mental, intelectual, emoţional, un algoritm al realităţii omului.

Răspunde energiei cu energie. Caută în tine energia superioară fricii, energia din care s-a născut conceptul fricii. Vei ajunge în lumină, în iubire.  Vei ajunge să simţi, bineînţeles lumina. Şi unde ar mai putea trăi frica când lumina luminează totul? Fricile stau în cotloanele umbroase ale minţii. Când creierul este invadat de lumină, frica nu mai are loc. O poţi reinstala dacă vrei, dacă ţi se pare greu să rămâi în lumină, dacă ţi se pare obositor să ai curaj, să fii independentă şi responsabilă, să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi place.

Ha! Uite că a ajuns şi la libertate! De-abia la sfârşitul emisiunii! Dar a ajuns!… scuză-mă, dar mi-a fugit atenţia toată înspre Krishnamurti! Trebuie să vezi-asculţi! Chiar dacă poate îţi va fi mai greu să înţelegi tot ce spune, dar e minunat!

Da, şi unde am ajuns eu? La rădăcină, aşa cum îţi spuneam pe scurt şi cum ar putea fi înţeles şi de la Krishnamurti. Când omul va accepta că este energie, că este o întreţesută pânză vopsită în diferite nuanţe, adică frecvenţe, când va realiza puterea schimbării nuanţelor sale din starea de pace a minţii, din starea de fiire liberă, nu va mai suferi nici de frici, nici de vreo altă slăbiciune. Curajul, iubirea şi înţelepciunea vor înlocui toate regulile morale, sociale şi de orice alt fel. Atunci omul îşi va modifica contextul şi nu va mai fi dominat de el.  Când va şti că este independent de forme, corpuri, idei sau emoţii, când nu se va mai identifica cu viaţa corpului fizic ori a psihicului, va zbura liber pe Pământ sau oriunde.

Uită-te la frică! Cu claritate! Fii una cu ea! Ce-ar mai putea rămâne atunci în afara ta, în afara fiirii tale?

Cucereşte-te pe tine însăţi şi vei cuceri lumea. Nu, nu mă refer la o luptă, ci la o iubire imperturbabilă.

Cunoaşte-te, apreciază-ţi calităţile, schimbă-le pe cele care nu-ţi plac, curtează-te, iubeşte-te, întregeşte-te. Când totul este al tău, când totul este înăuntrul tău, şi tu eşti înăuntrul esenţei, de ce te-ai mai teme?

Mă opresc acum. Şi poate voi continua mâine. Sau doar îţi voi trimite această scrisoare, aşa cum este.

Şi uită-te la emisiunea asta! Este absolut minunată!

https://www.youtube.com/watch?v=AM_xR9JFYuU

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s