Dialoguri spirituale

04.10.2014

– Şi chiar dacӑ nu-mi pasӑ, tot aud, tot simt… de fapt, fac eforturi ca sӑ dau la spate, sӑ arunc ȋn afara atenţiei mele tot ce nu-mi place. Si când mi-e lumea mai dragӑ, atunci mӑ trezesc cu cine ştie ce amintire stârnitӑ de cine ştie ce situaţie ȋn care poate cӑ nici nu sunt implicatӑ. Poate cӑ sunt doar martor. Dar dacӑ trezeşte ȋn mine toate astea… ȋnseamnӑ cӑ n-am fӑcut nimic! Tot acolo sunt. Ȋn acelaşi loc!

– Asta este greşeala cea mai frecventӑ . Ȋncerci sӑ arunci sau sӑ ascunzi, sӑ pui ȋntr-un fel de coş de gunoi crezând cӑ, din când ȋn când se goleşte singur, printr-un sistem automat, care, ȋntr-adevӑr, existӑ, dar se manifestӑ doar dupӑ ce se produce o schimbare ȋn vibraţia persoanei… dar, ce spuneam? Ah, da, cӑ nu existӑ iertare autenticӑ fӑrӑ de transformarea clipei, a situaţiei. Oricât am vrea sӑ credem cӑ iertӑm, dacӑ nu ȋnţelegem cӑ nici nu ar fi trebuit sӑ ajungem mӑcar ȋn ipostaza asta, de a ierta, nu prea rezolvӑm mare lucru. Asta ȋnseamnӑ schimbarea perspectivei. Sӑ priveşti totul din perspectiva asumӑrii responsabilitӑţii totale. Pânӑ la urmӑ, cine te-a obligat sӑ reacţionezi prin suferinţӑ sau enervare? Nimeni. La ȋntâlnirea cu stimulul exterior, tu ai acceptat şi ai intrat ȋn rezonanţӑ cu frecvenţele respective. ȋnţelegi? …

– Da, cred cӑ ȋnţeleg. Dar nici nu ne putem controla ȋn felul ӑsta, clipӑ de clipӑ. E inuman.

– Aşa zici?… Si asta pentru cӑ a fi uman ȋnseamnӑ a fi neatent sau agresiv sau a avea dreptul de a greşi când ȋţi convine sӑ greşeşti sau a uita de iubire şi compasiune pentru cӑ e mai important sӑ-ţi goleşti tu sacul cu nervi?… Ni s-au inoculat atât de multe DESPRE cum este omul sau viaţa, cӑ am uitat cӑ avem şi noi capacitatea de a cunoaşte, singuri, fӑrӑ sӑ ne spunӑ alţii şi noi sӑ-i credem.

– Doar n-o sӑ reinventӑm roata fiecare!

– De ce nu? Copiii inteligenţi desfac jucӑriile ȋn bucӑţi. Vor sӑ vadӑ ce conţin şi cum au fost alcӑtuite. Aceastӑ deconstrucţie ȋi ajutӑ sӑ-şi dezvolte nu doar cunoaşterea, dar şi capacitatea de a construi, de a crea. Vor fi nişte adulţi care vor ȋnţelege funcţia de creator, intrinsecӑ omului şi o vor aplica in viaţa lor. Copilului cӑruia ȋi interzici sӑ strice, sӑ demonteze, sӑ facӑ dezordine, sӑ experimenteze realitatea din jurul sӑu nu trebuie sӑ-i mai ceri sӑ fie inteligent. S-ar putea sӑ ia note bune la şcoalӑ doar pentru cӑ a ȋnvӑţat sӑ se supunӑ, sӑ respecte, sӑ inveţe pe dinafarӑ, sӑ fie ȋn rând cu lumea. Cu marea masӑ de bufniţe hipnotizate! Na, uite ca iar mi-am amintit de filmul ӑla animat, Legend of Guardians: The Owls of Ga’Hoole. Cred cӑ ȋn româneşte l-au tradus Regatul bufniţelor. Ar trebui sӑ-l vezi. Curajul , integritatea şi iubirea fac cât toatӑ cunoaşterea la un loc.

– Vorbeşti despre lucruri cu-atâta uşurinţӑ! Eu am fost ȋnvӑţatӑ sӑ-i respect pe cei mari, pe cei care ştiu, pe cei care au ȋnvӑţat ȋnaintea mea. Cum sӑ mai pun la ȋndoialӑ ceea ce au stabilit ei déjà?

– Ţi se pare o lipsӑ de respect a cerceta, a cӑuta sӑ afli tu singurӑ ceea ce şi ei au aflat? Cum se ȋnvaţӑ o teoremӑ? Nu ȋnveţi doar formula, ci trebuie sӑ vezi paşii pe care i-a parcurs autorul ei pânӑ la rezultat, nu-i aşa?

– Mӑ bagi ȋn matematici şi eu n-am habar. Ştiu ce ȋnseamnӑ o teoremӑ, dar cred cӑ problema mea ţine de axiomele pe care nu le pot nici inţelege, nici demonstra, nici ignora.

– Aha! Cӑ bine zici! Aşa am ajuns sӑ credem, cӑ totul este o axiomӑ. Dar uitӑ-te ȋn jur. ȋn orice domeniu. Dacӑ-ţi aminteşti, sloganul anilor ’90 era “nu ne vindem ţara!”. Au izgonit investitori mari, serioşi, care nu ştiu dacӑ voiau sӑ cumpere, dar cu siguranţӑ voiau sӑ facӑ producţie şi, automat, ar fi dat de lucru fabricilor. ȋntre timp, fabricile nu prea mai existӑ, iar dacӑ existӑ sunt tot ȋn posesia unor strӑini. Acum, sloganul pare sӑ fie “Dӑm orice, chiar şi aurul, şi apele, şi minereurile, numai sӑ fim recunoscuţi de elite”

– Nu te supӑra, dar ai deviat prea mult. Eu vroiam sӑ ştiu dacӑ ȋmi poţi da un sfat.

– Da, pare cӑ am deviat. Dar ţie ţi-a pӑsat vreodatӑ de ceea ce este ȋn jurul tӑu?

– Bineȋnţeles! Tocmai pentru cӑ mi-a pӑsat, am suferit. Şi m-am sӑturat sӑ sufӑr.

– Dacӑ te-a supӑrat ceva şi ȋţi spui “lasӑ¸nici nu vreau sӑ mӑ mai gândesc la asta. O sӑ uit! Nu mӑ intereseazӑ! “ sau “Asta e! De fiecare datӑ mi se ȋntâmplӑ la fel! Asta merit!” … dacӑ analizezi cu atenţie cuvintele ȋn care ȋţi exprimi nevoia de a pӑrӑsi vibraţia care ȋţi provoacӑ un rӑu, vei vedea cӑ reacţia ȋn sine este doar o fugӑ temporarӑ. Nimic nu se pierde, nici un moment din istoria unui om. Printr-un salt spiritual, ȋntr-adevӑr, s-ar putea nici sӑ nu mai ai acces la vechile amintiri. Nu te mai poţi conecta cu anumite vibraţii, pur şi simplu nu mai existӑ o punte de legӑturӑ ȋntre tine din prezent şi acel tine din trecut. Dar o singurӑ tristeţe dacӑ mai conţii, aceea ȋţi va reveni pe orice palier de vibraţie, pe orice nivel de conştiinţӑ ai urca, pânӑ când o vei transforma. Asta trebuie sӑ facem, sӑ transformӑm conştient, din proprie voinţӑ şi cu ajutorul Graţiei tot ceea ce a constituit o reacţie de opoziţie sau de retragere. Retragerea ȋn tine ȋnsӑţi, ȋn tӑcere şi in suferinţӑ este la fel cu reacţia de rӑspuns agresiv, cu opunerea de rezistenţӑ. Pânӑ nu ȋnţelegem de ce am reacţionat aşa, pânӑ nu ne cunoaştem cu adevӑrat, nu ne vom putea schimba perspectiva. Reacţia ta de suferinţӑ poate sӑ reflecte lipsa de apreciere şi respect a ta faţӑ de tine ȋnsӑţi. Ȋn absenţa integritӑţii, oamenii cautӑ sӑ se descurce, sӑ şmechereascӑ cumva, orice şi pe oricine, fӑrӑ sӑ-şi dea seama cӑ se pӑcӑlesc singuri. Dacӑ ai suferit pentru cӑ ai pierdut, ai de lucru cu noţiunea de posesiune, proprietate, cu posesivitatea. Dacӑ ai suferit pentru cӑ ai fost pӑrӑsitӑ, ai de lucru cu ȋncrederea  ȋn tine dar şi cu toate motivele pentru care ai fost pӑrӑsitӑ şi care ţi s-au expus. Dacӑ ai suferit pentru cӑ ai dat şi n-ai primit, ai de lucru cu datul, ȋn continuare. Cu a dӑrui cu adevӑrat. Asta ȋnseamnӑ sӑ dӑruieşti fӑrӑ sӑ ai aşteptarea de a fi recunoscutӑ dӑruirea ta, de a fi admirat darul tӑu, fӑrӑ sӑ te astepţi sӑ primeşti ceva ȋn schimb. Dacӑ ai suferit pentru cӑ nu ai obţinut nu ştiu ce post sau ce recunoaştere, ai de lucru cu nevoia de faimӑ, adicӑ de recunoaştere din exterior, adicӑ ceea ce crezi tu despre tine se bazeazӑ pe o ambiţie, nu pe valoare şi voinţӑ-credinţӑ. Ambiţia are o frecvenţӑ joasӑ. Voinţa este cu totul altceva. Ambiţia intrӑ ȋn competiţie cu alţii. Voinţa de a realiza ceea ce tu ştii, crezi, simţi cӑ este valoarea ta, te mobileazӑ şi te determinӑ sӑ tragi tu de tine, in competiţie cu lenea ta, comoditatea sau chiar lipsa de resurse. Nevoia ȋl face pe om sӑ ȋnveţe si-i stimuleazӑ inteligenţa intrinsecӑ. Dacӑ nu este nevoie, omului ȋi place sӑ leneveascӑ, sӑ viseze, sӑ stea comod pe-o canapea.

– Oamenilor le place sӑ viseze şi ca sӑ scape de urâtul lumii ӑsteia. Fug ȋntr-un vis tocmai pentru cӑ nevisul este neplӑcut lor.

– Dar urâtul lumii depinde de ochiul care ȋl vede! Uneori lumea pare urâtӑ, alteori frumoasӑ. Şi asta numai pentru cӑ dispoziţia noastrӑ interioarӑ este diferitӑ. Aceastӑ dispoziţie interioarӑ se transformӑ atunci când reuşeşti sӑ te eliberezi. Nu mai eşti sclavul impulsurilor exterioare şi nici al esteticii exteriorului, dar nici al standardelor impuse. Uitӑ-te la tine. Eşti ȋmbrӑcatӑ aşa cum trebuie, cum se impune, cum e moda la corporaţia unde lucrezi. Iţi plac, mӑcar, hainele astea?

– Ȋmi plac. De ce sӑ nu-mi placӑ? Ce, ţie nu-ţi plac?

– Te temi cӑ s-ar putea sӑ-ţi spun cӑ nu-mi plac?

– De ce m-aş teme? E dreptul tӑu sӑ nu-ţi placӑ.

– Dar nu ţi-ar cӑdea prea bine dacӑ ţi-aş spune cӑ nu-mi plac, nu-i aşa? Uite, déjà te uiţi cu atenţie la hainele tale. Impulsul din exterior a stârnit o frӑmântare ȋn interior. Dacӑ ţi-aş spune cӑ ȋţi stӑ mizerabil cu hainele astea, cӑ arӑţi ca un manechin din vitrina unui magazin de mâna a doua, ce-ai zice?

– Nu ştiu. Nu ştiu dacӑ ţi-aş zice ceva. Te-aş lӑsa ȋn pace şi mi-aş vedea de ale mele.

– Dar ţi-ar rӑmâne ȋntipӑrite ȋn minte cuvintele mele şi poate chiar ai ȋncepe sӑ simţi cӑ nu mӑ mai suferi, cӑ nu vrei sӑ te mai ȋntâlneşti cu mine. Ai ajunge chiar sӑ mӑ dispreţuieşti, iar dacӑ amintirea asta ar reveni de prea multe ori, chiar sӑ mӑ urӑşti.

– Nu, nu cred cӑ sunt capabilӑ sӑ urӑsc.

– Nu spune nu, cӑ nu ştii ce-ţi rezervӑ universul. Dar nu despre asta vreau sӑ vorbesc acum. Ci despre reacţia profundӑ pe care ai avut-o. Uitându-mӑ la tine ȋn timp ce-ţi spuneam de haine, am vӑzut pe chipul tӑu schimbându-se mai multe emoţii: ȋntâi surpriza, neaşteptatul. Apoi ȋngrijorarea, uşoarӑ teamӑ ȋnsoţitӑ de ȋndoialӑ, apoi o uşoarӑ revoltӑ, urmatӑ repede de resemnare şi tristeţe. Acesta pare a fi mecanismul tӑu. Cam aşa ai ajuns tu sӑ suferi. Pentru cӑ tu ai fost un copil bun, ascultӑtor, respectuos. Ȋn locul curajului de a fi tu, ai ȋnvӑţat obedienţa. Calea de mijloc este calea echilibrului ȋntre contrarii, ȋntre polii binelui şi-ai rӑului. Majoritatea oamenilor ȋnvaţӑ ȋnsӑ doar trecând prin extreme. Ceea ce ȋncӑ te sâcâie sau te supӑrӑ ȋşi are cauza ȋn mecanismul tӑu de reacţie care are la bazӑ sistemul de credinţe, pӑreri, convingeri, principii, teoreme şi axiome. Când le vei cunoaşte pe acestea, când vei şti ce crezi si ce vrei sӑ crezi, când nu vei mai fi sclavul subconştientului personal şi colectiv, ţi se va schimba şi tiparul de reacţie. Apropos de asta, am auzit o definiţie foarte potrivitӑ a compasiunii. Nu ştiu dacӑ ţi-o voi putea spune cu acelaşi farmec cu care mi-a fost spusӑ mie, dar sunӑ cam aşa: Când vezi un om hain, care face multe rele, care chiar ar merita strivit şi n-o faci, aia e compasiune.

– Atunci eu am multӑ compasiune.

– Dar a avea compasiune faţӑ de alţii şi faţӑ de tine nu, se cam neagӑ una pe alta. Dacӑ ai avea compasiune faţӑ de tine, nu te-ai mai lӑsa strivitӑ de lume. Ai ȋncercat sӑ faci exerciţiul cu pictorul?

– Pӑi, am ȋncercat sӑ-l fac, Da’nu cred cӑ mi-a reuşit.

– Orice situaţie poate fi reparatӑ, dacӑ schimbarea nu afecteazӑ prea mult prezentul altor persoane. De-aceea nu se poate schimba toatӑ istoria. Uite, de pildӑ, motivul Cain şi Abel nu s-a schimbat nici ȋn ziua de azi! Continuӑ sӑ ruleze pe micile şi marile ecrane. Ba, ȋncӑ mai este şi stimulat! Cine hotӑrӑşte standardele, impune competiţia si se poziţioneazӑ ȋn calitate de judecӑtor. Nu-l ȋntreabӑ nimeni dacӑ el a reuşit sӑ se ȋnalţe la standardele acelea prin propriile puteri.

– Scuzӑ-mӑ, dar chiar ȋmi doresc sӑ scap de chestiile astea pe care nu le pot ierta. N-ai putea sӑ-mi mai explici o datӑ sau sӑ-mi dai alt exerciţiu, cӑ, ţi-am spus, cu ӑla n-am reuşit.

– Hai sӑ ne vedem mâine şi-ţi voi explica ȋncӑ o datӑ sau poate ȋţi voi gӑsi alt exerciţiu, ok?

– De ce nu acum?

– Pentru cӑ ai nevoie de timp sӑ reflectezi la mecanismul tӑu de reacţie! Pe mâine!

©danielamariamarin

http://filmehd.net/legend-of-the-guardians-the-owls-of-gahoole-2010-filme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html

 

acrylic-painting-techniques-prepare-canvas-800x800

foto: By Jacklyn Laflamme, eHow Presenter

Read more : http://www.ehow.com/video_6086859_acrylic-painting-techniques-prepare-canvas.html

 


 

Advertisements

One thought on “Dialoguri spirituale

  1. Pingback: 04.10.2014 | Dezvoltare spirituala – Spiritual Development

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s