La revedere, 2014! Bine-ai venit, 2015!

Auriu a strălucit soarele peste zăpadă! Şi alb, şi auriu, şi senin!  Doar marea se auzea în fericirea clipei mele!  Inima mea a ţâşnit şi ea. Habar n-aveam că s-ar putea vedea-ntr-o poză!

IMG_20141230_141948                                        IMG_20141230_141932

Nu cred că aş putea să fac bilanţul acestui an. A fost prea plin, prea greu şi prea frumos, prea dureros şi prea surprinzător… dacă aş fi fost aşa cum eram acum vreo… ani în urmă… cred că m-aş fi prăbuşit fărâme. Concluzie: ceea ce nu te omoară, te întăreşte! Concluzie de două parale, bineînţeles. Atunci când eşti în mijlocul celor mai grele momente, aminteşte-ţi că nimic nu este ce pare a fi. Fă cumva, fă-ţi un tatuaj, ceva care să-ţi amintească nu de un iubit sau de-o iubită, ci de roata asta care se tot învârte şi nu lasă nimic să rămână aşa cum este acum. Totul se schimbă, totul trece. Vorba Maestrului Eminescu: “Ce e val, ca valul trece.”  Valabil şi pentru bune şi plăcute, şi pentru rele şi neplăcute. Dacă te iei prea în serios atunci când nu-ţi place ce trăieşti, nu faci altceva decât să-ncetineşti mişcarea acestei roţi. Dacă te bucuri prea tare, îi măreşti viteza de rotaţie şi… trece prea repede fericirea. Aşa-i în lumea asta duală. Fiecare îşi stabileşte viteza de rotaţie prin atitudinea faţă de evenimentele vieţii. Altfel, e ca şi cum am fi într-o roată care se rostogoleşte între doi pereţi. Când îl atinge pe unul, primeşte un impuls nou pentru a se rostogoli pe şinele prestabilite înapoi, spre celălalt perete.

Dacă rămâi o roată, una din multele rotiţe, dacă trăieşti doar într-o roată, la un moment dat se va uza cauciucul, se va tăia din cauza şinelor pe care trebuie să alunece şi, gata, nu te mai roteşti. De-abia atunci părăseşti închisoarea şi vezi că… lumea este atât de largă! Experienţa asta te face să-ţi promiţi că data viitoare va fi altfel, că vei ţine minte, că nu te vei mai lăsa zdrobit de izbiturile în pereţii destinului impus, că-ţi vei aminti repede că nu-i bine să trăieşti la extreme, că e cam dureros. Nu e nevoie să îmbătrâneşti ca să ajungi la bucata asta de înţelepciune. Dar ai nevoie de bătrâni înţelepţi care să te-ajute s-o înţelegi de mic. Cine n-are bătrâni, musai să-i cumpere. Să plătească pentru a-i asculta. C-aşa-i în fizică!

Mda, deci, a fost un an plin, ba în galopul armăsarului liber, ba mestecând zăbala până la dizolvare. Repetiţia este mama învăţăturii. Ceea ce se repetă nu se uită. Se înţelege la un moment dat. Aşa şi cu subtilele teste şi examene pe care ni le stabilim sau care ni se stabilesc. Unele se petrec la intervale regulate. Te prinzi de asta după ce-ai acumulat oarece ani de experienţă. Altele sunt teste fulger, neanunţate, neaşteptate. La astea ori ştii, ori pici. Nu ai timp de pregătire, nu sunt ca tezele semestriale anunţate. Astea depind de profesori, de starea lor, de interesele lor. Si de cât ai invăţat cu-adevărat!

Am făcut o mare buclă. O buclă de vreo 30 de ani. Am trăit atâtea vieţi până acum, că mă şi mir de unii care cred că mă cunosc. Poate doar amprenta sufletului s-o mai recunoască, dar altfel… cam greu.

Am privit cu suspiciune goana după viitor. Se tot proiectează lucruri pentru altădată, pentru cândva. De multe ori se-ntâmplă să treacă atât de mult timp între momentul iniţial al proiectării acelui ţel şi momentul realizării lui, că nici nu-şi mai amintesc că şi l-au propus. De-aceea uită să se bucure de împliniri. Eu m-am bucurat anul acesta de asemenea ţeluri uitate, vechi de peste 30 de ani!

Am primit foarte multe anul acesta. Daruri de toate felurile. Dar le-am şi dat mai departe. Mi-am păstrat experienţa. Şi bucuria. Atât bucuria de-a fi bucurat pe alţii, cât şi bucuria de-a mă fi bucurat pe mine însămi! (Oh, iată, am reuşit!)

De mulţi ani am senzaţia clară că timpul s-a schimbat, că azi este de fapt mâine. Că pânza asta a ecranului pe care ne proiectăm istoria a ajuns la capăt şi a-nceput să se plieze înapoi. Ca un val întors de la mal, îmbogăţind marea cu boabe de nisip. Am avut această conştienţă de nenumărate ori în ultimii 10 ani. Poate de-aceea mi-a venit să scriu azi şi nu mâine

La Mulţi Ani 2015!

Fie ca buclele tale să ne aducă în centrul fiinţei, să ne arate Lumina şi Puterea şi Inţelepciunea!

Fie ca Iubirea Christică să ne înconjoare, să ne protejeze, să ne lumineze! Iar rotirea ta să aducă Bucuria şi Armonia tuturor oamenilor. Curajul să ne urce pe crestele înalte ale spiritului, Frumuseţea să ne retrezească Arta de A Fi!

Vă doresc tuturor celor care citiţi aceste rânduri să descoperiţi în voi Lumina, acea Lumină care luminează toată lumea! Să vă sporiţi în Frumuseţe, în Iubire şi în Bucurie! Sufletele voastre să vă lumineze ochii! Ochii să vă lumineze Viaţa!

Recunoştinţă şi Iubire,

Daniela Maria Marin

Advertisements

3 thoughts on “La revedere, 2014! Bine-ai venit, 2015!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s