Eternul Spectator – după premieră

Printre părerile exprimate direct am auzit repetându-se cât de frumos a fost, cât de folositor este, cât de emoţionant, cât de dens, ca informaţie, cât de impresionant este sau că “sigur mai trebuie văzut o dată” Eternul Spectator.

Spectacolul acesta nu este uşor, nici simplu, chiar dacă încearcă să transmită cât mai accesibil cu putinţă informaţii “grele”, necesare evoluţiei spirituale, dezvoltării personale, dar nu numai. Informaţii, într-adevăr, dense pentru cei care au pornit deja în căutarea sinelui ori a adevărului propriei vieţi şi doar fireşti pentru aceia care s-au găsit pe ei ori care nici măcar nu se pierduseră. La fel de bine se poate spune că pentru cei care nu s-au preocupat până acum de asemenea subiecte, spectacolul este unul care ridică intrebări, ba chiar oferă şi răspunsuri la întrebările nerostite ale spectatorului. Unele dintre aceste răspunsuri pot fi acceptate relativ uşor, altele mai puţin sau deloc.  Identificarea este un proces individual şi tainic. Diferite niveluri de receptare, de conştientizare, diverse perspective, cel puţin 70, câte locuri sunt disponibile în sala Teatrului de Artă unde se joacă acest spectacol .

Nu ni se întâmplă şi în viaţă, atunci când dialogăm cu vreun prieten ori participăm la cursuri pentru a învăţa ceva, să nu fim de acord cu ceea ce auzim? Ni se comunică informaţii, printre care multe definiţii şi păreri iniţial personale, adică aparţinând unui individ.  Unele definiţii au fost acceptate şi preluate, au fost acceptate şi transformate în legi, reguli, teoreme, adevăruri generale.  Noi credem sau nu ceea ce ni se comunică astfel, dar ne supunem mai degrabă dacă poartă denumirea de ştiinţă. Numai că teatrul sau evenimentul teatral trebuie să fie artă! Cuvântul acesta, “artă”, ne conduce într-o altă hrubă a definiţiei şi definitoriului. Atingând subconştientul nostru, ne sugerează subtil conexiuni cu alte cuvinte precum estetica, mesajul, expresia, emoţia. Şi uite aşa, din cuvânt în cuvânt, din definiţie în definiţie ajungem… “nu mai departe de ieri”, vorba Dariei Gănescu.

Emoţionant sau tulburător, răscolitor sau dureros sunt alte cuvinte pe care le-am auzit spuse de spectatorii de până acum. Am avut două spectacole, de fapt, doar unul. Căci primul spectacol a fost dedicat lansării  cărţii NOI în secolul XXI, volumul 2, carte fundament pentru textul Eternului Spectator!… Hehei! S-au schimbat multe de-atunci! Şi se vor mai schimba. Pentru că de-aceea se numeşte “teatru spiritual”. E viu, e acum.

Deşi, dacă mă gândesc mai bine, poate că este chiar un pleonasm. Teatrul a avut dintotdeauna această funcţie spirituală. Ei, hai să spun că o evidenţiem acum, în secolul XXI, pentru că aşa este necesar.

Ce este teatrul? Un spectacol de literatură dramatică care se prezintă pe o scenă? O prezentare a unui text dramatic într-un cadru specific, folosindu-se unelte specifice?

“Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească” spune Federico Garcia Lorca. Şi aceste cuvinte mi se potrivesc mie ca o mănuşă.

Teatrul este o oglindă a omului şi vieţii sale. Este convenţia prin care spiritul autorului, al visătorului şi-a aşternut creaţia în scrisul dialogat. Este conştiinţa influenţată, desigur, de vremurile şi societatea în care trăieşte şi care este înfăţişată public prin intermediul scenei, actorilor, decorurilor, luminilor, costumelor, muzicii şi tuturor celorlalte instrumente necesare. Această combinaţie de instrumente accesează toate palierele umane de receptare, trezeşte toate simţurile fizice, transmite informaţii complexe creierului spectator.

Dar viaţa noastră nu este şi ea un spectacol de teatru? Sigur, se poate să fie şi un film. Acel film pe care se pare că îl revedem în viteză când murim, ori poate, dacă acceptăm metodele regresiei hipnotice sau accesăm “mintea” spirituală, îl putem vedea cât încă suntem în viaţă.

Întotdeauna am simţit că teatrul este expresia artistică a inteligenţei şi afectivităţii umane. Deopotrivă minte şi trup, raţiune şi emoţie, adică, trup şi spirit. Funcţia educativ-spirituală a conceptului de Teatru Spiritual este implicită, deopotrivă cu cea senzorial-artistică. Transformările petrecute astfel sunt reale tocmai prin această punere laolaltă. Ingredientul secret este… Dacă este secret, atunci să rămână secret până când fiecare spectator îl va descoperi singur!

Dacă şi spectacolul se schimbă, se transformă pe sine, înseamnă că este Real. Pentru că nimic din ceea ce este viu nu rămâne pe loc, nimic din ceea ce este autentic nu se poate repeta.

Eternul Spectator nu este doar un spectacol. Este ceea ce atinge mintea şi sufletul fiecărui spectator. De-aceea mă voi gândi să-i găsesc o “definiţie”, aşa cum mi s-a sugerat. Şi după ce mă voi gândi, probabil că voi renunţa să mai găsesc. Chiar dacă folosim uneltele (atâtea câte ne putem permite) specifice spectacolului teatral, chiar dacă nu exagerăm în evidenţierea poveştii, lăsând această libertate fiecărui spectator, se naşte de fiecare dată, încă o dată, în prezenţa spectatorilor. Chiar dacă este dens, el nu este de neînţeles. Există ceva pentru fiecare. De cele mai multe ori nu poate fi exteriorizat printr-o exprimare în cuvinte. Oamenii de teatru care l-au văzut până acum l-au apreciat poate şi pentru că ei cunosc cel mai bine ce înseamnă transmiterea unui mesaj, cât de grea e simplitatea, cât de greu este să “joci” delicateţea, naturaleţea ori să vorbeşti despre iubire. Căci, “până la urmă, tot la iubire ajungem! Unde altundeva ne-am putea regăsi?”

Mi s-au transmis două cuvinte foarte importante. “Jos pălăria!” Şi chiar dacă ştiu că s-ar putea să fiu greşit înţeleasă, tot voi spune: Mă-nclin până la pământ cu bucurie! Nu cu smerenie. Ci cu bucuria rezonanţei, cu bucuria tainicei inspiraţii ce mi-a invadat mintea cea umană şi a făcut să se nască Eternul Spectator! Recunoştinţa e un cuvânt mult prea mărunt în această situaţie. Nu aş putea descrie în cuvinte bucuria care nici măcar nu este a mea. Este a Lui, a Cerului plin de Stele, a Sacrului plin de Iubire pentru toţi oamenii!

TABLOU

final2

Daria Ganescu, Daniela Marin, George Valentin Burcea, Iulian Burciu, Alexandra Bacaoanu, Ioan Gyuri Pascu, Ana Cimpoca

Advertisements

5 thoughts on “Eternul Spectator – după premieră

  1. Pingback: Invitatie la Libraria Mihai Eminescu | daniela maria marin

  2. Pingback: Invitatie la Libraria Mihai Eminescu | Dezvoltare spirituala – Spiritual Development

  3. Pingback: Eternul spectator |

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s