Invitatie la Libraria Mihai Eminescu

Grafica: Irina Maria Ganescu

Grafica: Irina Maria Ganescu

Lansare…prezentare. De ce mă tot învârt în jurul acestor cuvinte? De ce să nu folosesc un cuvânt mult mai apropiat de ceea ce îmi doresc să fie?

Întâlnire! Acesta este un cuvânt mult mai potrivit pentru invitaţia pe care o transmit acum.

Doriţi să ne întâlniţi joi, 5 februarie, ora 18, în Librăria Mihai Eminescu? Ei bine, acolo vom fi noi, Daria Gănescu şi Daniela Marin, autoarele volumului 2 al Colecţiei NOI în secolul XXI!

Şi nu vom fi doar noi! Sper că va ajunge şi artistul grafic ce a conceput atât coperta cărţii, cât şi toate afişele pentru spectacole sau pentru asemenea evenimente de lansare, care a însoţit Caietul Dariei cu trei dintre lucrările sale, acest artist minunat numindu-se Irina Maria Gănescu. Şi pentru că această carte a născut un prim spectacol al Teatrului Spiritual, întreaga echipă a Eternului Spectator va fi acolo: Alexandra Băcăoanu, Ana Cimpoca, Iulian Burciu, George Valentin Burcea şi Ioan Gyuri Pascu împreună cu Daria Gănescu şi Daniela Marin vă vor primi  cu drag în spaţiul oferit de Librăria Mihai Eminescu începând cu ora 18:00, joi, 5 ale lui Făurar, cum i se spunea pe vremuri lunii Februarie!

Pe joi!

P.S. Nu de fursecuri era vorba în acest post scriptum, ci de câteva adrese în care mai puteţi găsi oarece informaţii despre NOI în secolul XXI!

https://noiinsecolulxxi.wordpress.com/2014/12/08/recenzia-volumului-2-din-noi-in-secolul-xxi-fiinte-de-cuvant-de-alice-valeria-micu/

https://danielamariamarin.wordpress.com/2014/11/28/noi-%C8%8Bn-secolul-xxi-volumul-2/

https://noiinsecolulxxi.wordpress.com/2015/01/23/lansarea-cartii-la-baia-mare/

https://noiinsecolulxxi.wordpress.com/2015/01/25/daria-ganescu-despre-teatrul-spiritual/

https://noiinsecolulxxi.wordpress.com/2015/01/27/teatrul-spiritual-imagini-de-la-repetitiile-pentru-spectacolul-din-28-ianuarie/

https://danielamariamarin.wordpress.com/2015/01/30/eternul-spectator-dupa-premiera/

Advertisements

One thought on “Invitatie la Libraria Mihai Eminescu

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s