Cum ar fi să creşti mare din mare?

Cum ar fi să creşti mare din mare?

Câte femei nu s-ar bucura să nu li se mai spună că sunt puternice, că sunt capabile, că ele pot?… că numai ele pot… Pot să-nţeleagă, pot să cuprindă, pot să accepte, pot să iubească… Pot să aibă răbdare, pot să-şi păstreze speranţa, pot să-şi distrugă speranţele şi-apoi să renască. Din cenuşă. Din ţărână. Din nimic.

Dacă dăm o strigare, s-ar putea să ne înspăimântăm! Nu cred că ar vrea cineva să facă acest “exit-poll”. Chiar nu ar vrea nimeni să facă socoteala asta! Nici măcar femeile.

Să creşti mare, din mare! O idee. O realitate. Pentru că marea este şi ea un simbol. Ca toate celelalte forme şi aspecte. Orice poate fi un simbol.  Orice gest, orice formă, orice se manifestă in imaginaţia noastră.

Sunt oameni care trimit în eter simboluri. Geometria, cred  că Platon zicea, atrage sufletul… sau spiritul către adevăr. “Care adevăr?” vorba Dariei Gănescu? “Vrei unul mare, răsunător?” De ce nu? Dacă sună tare, mişcă totul în jur. Precum un clopot imens de aramă care ar pune în mişcare nu doar aerul, ci toţi oamenii care-l aud. Nu aşa era pe vremuri, nu aşa se anunţau oamenii că sunt în pericol sau că ceva important se întâmplă în comunitatea lor? Şi-aşa se adunau cu toţii. Şi se ajutau. Da. Chiar se ajută oamenii între ei. Atunci când trebuie. Atunci când e nevoie. O mare nevoie. Altfel… poate că se ignoră. Doar sunt mari. Să se descurce fiecare.

Marea noastră nu e neagră. E verde. Eu aşa o ştiu. Aşa o recunosc. Cine i-o fi pus numele de “neagră”? Că pe vremea aia nu cred că era poluare, nu erau submarine sau mai ştiu eu ce. Verdele simbolizează nu doar viaţa, dar şi duhul. Sfânt. Sau acea energie subtilă care traversează, informează, conduce, călăuzeşte, dă viaţă, sprijină… tot ceea ce este. Este şi respiraţia dătătoare de viaţă. Da. Cum putem deveni conştienţi de acestă eternă conştientă respiraţie? De-acest duh al iubirii? Pentru că verde este şi culoarea iubirii. Rozul acela pal, diafan, diamantin este iubirea sacră. Este iubirea Ei. A Mamei, a Fecioarei Maria. “Iubirea sacră?… Ce-i aia?” ar întreba unii. Dacă ar întreba. Pentru că alţii ar trece liniştiţi pe lângă.

M-aş prelungi la scris, dar mi s-a spus că oamenii n-au atâta răbdare să citească “chestii lungi”. Şi cred că articolul ăsta ar trebui citit. Nu pentru că l-am scris eu. Până la urmă, nu scriem nimic. Transcriem. Atunci când nu tricotăm sau adunăm cuvinte să le punem în nu ştiu ce formă ca să placă criticilor, analiştilor… nu facem altceva decât să lăsăm să treacă prin noi ceea ce putem. Fiecare după posibilităţi, vorba lui Nea Iancu!

copacul din mare

Advertisements

One thought on “Cum ar fi să creşti mare din mare?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s