Zâmbetul

Se vede treaba că mă simt aproape intrată în vacanţă. Nu chiar la pensie, că aş fi putut gândi şi treaba asta dacă mă gândesc la evenimentul de ieri, la Ultimul Clopoţel… Toate lucrurile se petrec din intrinseca lor potenţialitate, spune dr. Hawkins. Şi din chiar această potenţialitate am trăit tot felul de stări în ultimele 24 de ore, din care am dormit doar vreo două.

Incercând să înţeleg şi să găsesc schimbările necesare noului statut, de mamă de absolvent de liceu, m-am bâlbâit printre tot felul de sentimente şi emoţii de nu mai înţelegeam nimic. Dar Universul lucrează! Şi, iată ce-am găsit eu pe fb, un pasaj din cartea Letting Go-Calea renunţării, ultima carte a doctorului David R. Hawkins:

“Renunţarea înseamnă a fi conştienţi de un sentiment, a-l lăsa să-şi facă apariţia, a-l trăi şi a-l lăsa să-şi urmeze cursul fără a dori să schimbaţi nimic la el şi fără a face nimic în privinţa acestuia. Înseamnă, pur şi simplu, a lăsa acel sentiment să existe şi să vă concentraţi asupra energiei din spatele său. Primul pas este acela de a vă permite să aveţi sentimentul respectiv fără a-i opune rezistenţă, fără a încerca să îl exprimaţi în exterior, fără a vă teme de el, a-l condamna sau a adopta o atitudine moralizatoare în ceea ce-l priveşte. Înseamnă a renunţa la criticism şi a vă da seama că nu este decât un sentiment. Tehnica ce trebuie aplicată este să acceptaţi sentimentul respectiv şi să renunţaţi la orice strădanie de a-l schimba în vreun fel. Abandonaţi impulsul de a-i opune rezistenţă. Opunerea de rezistenţă este aceea care face ca sentimentul să dureze. Când renunţaţi să-i opuneţi rezistenţă sau să-i aduceţi schimbări, el se va preschimba în următorul sentiment şi va fi însoţit de o senzaţie de uşurare. Un sentiment căruia nu i se opune rezistenţă va dispărea pe măsură ce energia din spatele lui se disipează.” Capitolul 2 – Letting Go-Calea renuntarii de David R. Hawkins


Deci, cum spuneam, întotdeauna vine şi soluţia sau răspunsul de care avem nevoie. Receptivi să fim, ca să-l recunoaştem. Nu pot spune că mă opuneam sentimentelor, dar parcă nu prea mai aveam răbdare să le treacă timpul, să se transforme. Parcă nu se mai consumau odată, să mă lase-n pace! 😉  Asta până acum câteva minute când mi-a răsunat sufletul în minte o replică de care m-am îndrăgostit: “Ingăduiţi-vă unul pe altul!” Nu ştiu dacă am auzit-o şi în alte reprezentaţii pe care le voi fi văzut cu mulţi ani în urmă, dar aşa cum a spus-o domnul Mircea Constantinescu în “Fundătura”, spectacol realizat de domnul profesor Mircea Rusu după “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, mi s-a întipărit în inimă. Şi ceea ce se intipăreşte în inima mea, nu dispare.  Este etern! 🙂

Şi dacă de la Eternul Spectator ne-am luat pauză, ne apucăm de lucru mai cu spor de următorul proiect, intitulat deocamdată “4×4 personaje”. Adică eu trebuie să mă apuc mai cu spor, căci repetiţii cu actorii de-abia prin iulie se vor putea  începe cu-adevărat. Nu am doar a gândi decupajul sau concepţia regizorală, dar am a găsi parteneri, investitori, mecena sau sponsori. He, he… Treabă grea! Unde eşti tu, Chaplin, doamne?… Pentru că, uite-aşa, pentru a mai da un exemplu apropos de cum se înşiră evenimentele şi răspunsurile de care avem nevoie, tot pe faimosul feisbuc am dat peste o poză cu Chaplin, o fotografie care însoţea vocea tulburătoare a lui Nat King Cole în minunatul cântec “Smile”. Iar pentru mine, de mulţi ani de zile, acest cuvânt, “smile” sau zâmbetul scris cu z mare, este pilula care trezeşte, este amprenta cuantică ce deschide orice poartă, care dizolvă orice iluzie, este reamintirea, recentrarea, întoarcerea la esenţă. Un alt cântec, o perluţă şi el, este “Beautiful that way”, interpretat de Noa… No matter what they say…adică indiferent ce spune lumea. Pentru că, e-adevărat, pierdem foarte multă energie şi timp ascultând şi dând atenţie lumii, mai multă atenţie ei decât ne acordăm nouă însăne sau înşine. Aşa ne pierdem puţin câte puţin prin lume, îndepărtându-ne de centrul fiinţei noastre. Dar, zâmbiţi-vă, zâmbiţi-vă cu tot seninul de care sunteţi capabili, zâmbiţi ca un copil şi staţi cu zâmbetul vostru câteva clipe, doar voi în zâmbetul vostru, fiţi acest zâmbet curat apoi, spuneţi-mi: Nu e frumos aşa?

Să aveţi o săptămână a Zâmbetului!

Să aveţi o săptămână a Zâmbetului!

Advertisements

One thought on “Zâmbetul

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s