Adi-Adi

Sunt suflete care vin pe Pământ şi trag greu, foarte greu, nu pentru că ar avea vreo karmă de curăţat, ci pentru că pot să salte pe alţii, să-i ajute să crească, să devină oameni, să-i dezlege din cine ştie ce lanţuri karmice, să evolueze spiritual. Sunt suflete mari şi albe, cu haine albe, care nu vin să poarte nici mitra, nici lotusul la vedere, ci să tragă din greu, neştiute, mici, ascunse în lume pe sub cine ştie haine grele ale “soartei”. Corpurile lor arată, în general, imperfect, cel puţin după standardele modei, tocmai pentru că trebuie să servească altui scop decât acela de-a se realiza ca persoane-corpuri.

Sunt suflete care se-ntrupează direct în mame, pentru că “mama” le oferă contextul cel mai potrivit pentru a-şi desăvârşi treaba. Iubirea necondiţionată şi nealterată de nicio umilinţă, de nicio povară, de nicio jignire, de nicio supărare, le ţine în trupurile alese atâta vreme cât este necesar. O astfel de mamă, cum nu mi s-a mai întâmplat să văd, a fost Adriana Cobilanschi. Adi-Adi, cum o botezase Iarina, a fost o MAMĂ care a tras pentru viaţa copiilor săi aşa cum mie una nu mi s-a mai întâmplat să întâlnesc, care a pus in inima sa pe mulţi alţii, dincolo de familia sa, si pentru fiecare a făcut câte ceva din iubire, cu iubire.

Am cunoscut-o pe Adriana cu 32 de ani in urmă la o petrecere în cartierul în care locuiam. Nu pot spune că ne-am împrietenit pe loc, dar ştiu că ea, cu doar un an mai mare decât mine, era căsătorită. Ba cred că avea deja primul copil. Să ai 17 ani şi să fii mamă, în vremurile acelea, nu era chiar uşor de dus, cum cred că nu este uşor nicicând. Dar a dus totul pe umerii ei mari, pe spatele ei a cărat toate grijile şi datoriile familiei pe care şi-a dorit-o şi a iubit-o… mai mult decât pe sine însăşi. Ne-am reîntâlnit după ce s-a născut Iarina şi aveam nevoie de ajutor. Eram şi eu, la rândul meu, singură mai tot timpul. Am rugat-o să mă ajute mai întâi cu treburile casei, apoi doar să aibă grijă de Iarina atunci când trebuia să plec eu de-acasă. Până la urmă, le făcea pe toate, ca şi cum era casa şi familia ei. Cu mare iubire şi devotament. Şi-aşa, încet-încet, Adi a devenit un adevărat membru al familiei noastre. Pentru o mamă ca mine, şi bănuiesc că multe altele sunt la fel, e foarte greu să ai încredere 100% într-o altă femeie să-ţi ţină locul când nu eşti acasă. Dar în Adriana aveam încredere, pentru că onestitatea ei şi iubirea ce-i ţâşnea din ochi, zâmbetul ei larg şi cald, ce te cuprindea cu totul, înainte s-o facă braţele sale, erau dovezi suficiente. Am iubit-o cu toţii, şi am tot încercat să facem şi noi ceva pentru ea. Eu una n-am întâlnit pe nimeni care să tragă la jugul familiei aşa cum a tras Adriana. Am tot încercat s-o conving să aibă grijă şi de ea. La un moment dat, am renunţat. Mi-am dat seama că acesta era sensul vieţii sale. Singurul sens.

Dar Adi-Adi a obosit. Aşa că, a plecat! Sper să se  odihnească măcar acum. Sper că se poate elibera de grijile pentru ceilalţi, că se poate bucura că n-a tras în van. Mă-ntreb, acum, printre lacrimi, dacă chiar are vreo importanţă, dacă destinul copiilor poate fi schimbat de iubirea şi strădania mamelor. Mă intreb dacă ar fi fost la fel şi în situaţia în care Adi-Adi s-ar fi oprit din alergătură, şi-ar fi dat răgaz şi s-ar fi detaşat, ar fi spus “gata, acum e timpul să mă ocup şi de mine”. Pentru că puterea asta a iubirii schimbă multe, e-adevărat. Pe de altă parte, la un moment dat, trebuie s-aduci pacea în trupul tău, să-l iubeşti şi pe el, să-i dedici şi lui atenţia şi lumina ta. Este o datorie a sufletului faţă de materie, indiferent cât de înţelept ar fi el, şi este modul in care poţi încheia cu brio orice menire ţi-ai fi stabilit. Şi îi spuneam şi ei toate astea, de multe ori, cu ani în urmă… Toate au un rost. Poate că aşa era să fie rostul inimaginabilului ei efort. Sper ca acum să fie liniştită, împăcată, fericită!

Te iubim şi-ţi mulţumim draga noastră, Adi-Adi! Sufletul să-ţi fie ţinut în palmele lui Dumnezeu! Iţi trimit în eter aceste cuvinte cu recunoştinţă şi iubire din partea noastră, aşa cum ne spuneai tu, Iari, Dani şi Gyuri!

Advertisements

3 thoughts on “Adi-Adi

  1. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Chiar mă gândeam” Pe unde ești??”……mulțumim de împărtășanie, Daniela! Ești o binecuvântare pentru Noi! ❤

    Like

    Reply

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s