Copacul iubirii

Oamenii au nevoie de dovezi întărite şi-ntreite. Adevărul trebuie dovedit mai tare decât minciuna ori falsitatea. Predilecţia asta înspre falsitate, disponibilitatea de a crede cu tărie mai degrabă într-un neadevăr decât într-un adevăr simplu se observă cu uşurinţă  în toate domeniile. Nevoia de fast, de extraordinar, depărtarea de simplitatea naturii, construirea unor obiecte din ce în ce mai sofisticate şi mai scumpe, lupta pentru crearea unei imagini din ce în ce mai strălucitoare, mimarea înţelepciunii şi a iubirii ţipă din toate colţurile cubului matricial. Pe vremuri oamenii trăiau în corturi fără unghiuri drepte, în adăposturi în formă de con sau chiar de semisferă. Acum trăim în paralelipipede şi cuburi şi nu ştim de ce nu putem să ne depăşim gândirea liniară şi unghiulară. Există în lumea vegetală vreun cub, vreun paralelipiped? Nu ştiu, poate vor fi fiind.

Orice formă ascunde un câmp. În interiorul câmpului se nasc firesc şi natural forţe care tind să menţină în existenţă câmpul, care relaţionează între ele astfel încât să existe dinamică, mişcare, viaţă, dar şi echilibru. Conştiinţa umană s-a obişnuit să perceapă forma pe dinafara ei, mai degrabă decât conţinutul. Nu-i vorbă, că-ntr-adevăr, văzând forma s-ar putea să-ţi faci o idee şi despre conţinut. Dar şi-atunci când te uimeşte conţinutul, cam uiţi de formă, nu-i aşa? Ce formă ar putea avea falsitatea? Dar adevărul? Falsitatea ar putea avea orice formă. Adevărul nu are formă. De-aceea este atât de greu de văzut, de recunoscut.

IMG_20150719_163814manastirea-dobrovat-11a

Există în gândirea noastră preformată aşteptările precum că într-o icoană îl găseşti pe Dumnezeu mai degrabă decât într-un trup viu. Că într-un lăcaş în care se slăveşte Dumnezeu ai mai mari şanse să te-apropii cu mintea şi cu trupul de el. E firesc, dacă se tot pomeneşte numele său, dacă altceva nu se întâmplă în acel loc, sau n-ar trebui să se întâmple altceva în afară de recunoştinţă şi mereu repetată iubire, locul acela devine un atractor, o antenă, o oglindă care recepţionează răspunsul rezonant.

În expediţia aceasta am ajuns şi la vechea biserică de la Dobrovăţ, ultima ridicată de Ştefan cel Mare şi-am auzit adevăruri rostite de gura călugărului care tocmai ce aprindea luminile înaintea slujbei de vecernie. Nu l-am întrebat, nu l-am iscodit. El a simţit nevoia să ne spună mult mai multe decât am întrebat. Poate pentru că unii dintre noi aveau nevoie să le audă spuse astfel. Am întrebat doar de când datează picturile de pe pereţii acelei biserici pe care eu o vizitasem în urmă cu opt ani, chiar în ziua în care se sărbătoreşte Naşterea Sfintei Maria. Atunci mă impresionase aburul iubirii izvorând dintr-o icoană mare a Maicii Domnului care, în ziua aceea, era aşezată chiar la intrarea în biserică. Lumina difuză a după-amiezii, mirosul de crini, caldele culori ale icoanei şi chipul blând mi-au rămas in minte si in inimă. Acum, icoana era prinsă în peretele altarului ori poate nu era aceeaşi, nu ştiu, dar parcă nu mai radia. Poate mesajul călugărului a fost mai important pentru că în vocea lui se simţea durerea pentru ţara aceasta, pentru orbirea oamenilor ce o locuiesc.manastirea-dobrovat-9a. Aş fi vrut să regăsesc aceeaşi pace blândă, aceeaşi caldă mângâiere, să o trăiască şi ceilalţi, pentru că noi toţi avem nevoie de-astfel de atingeri, poate acum mai mult ca oricând.

Ca şi-atunci, şi-acum, am fost atrasă de-un copac. Nu este acelaşi copac, poate doar acelaşi simbol. Copacul credinţei, copacul vieţii, copacul realităţii care dăinuie, copacul iubirii… IMG_20150719_171226

Frumosul pe dinafară, nesprijinit de conţinut, e doar spoială, precum lăcuirea cu aur a tablei. Aşa m-am bucurat să aud că monahii de-acolo n-au permis restaurarea picturilor cu fonduri europene, că au păstrat lucrarea meşteşugarilor de-acum 500 de ani, precum şi-amprentele sufletelor altor domnitori şi câţi s-au mai rugat de-a lungul timpului pe-acolo pentru ţară, pentru vindecare, pentru alinare!

Istoria locului, veche de peste 500 de ani, nu ne apăsa, nu sufoca, nu înspăimânta. Şi-atât de bine este să te conectezi cu adevărul neatins de spoiala lumii. Se păstrează încă (cine ştie cât timp i se va mai permite să se păstreze aşa), pictura originală. Vopselurile naturale folosite de echipa de meşteri anonimi la 1529, pe vremea domnitorului Petru Rareş, se disting destul de clar şi-n ziua de azi. Dar mult mai multe amănunte veţi putea găsi pe net, cu siguranţă. Nu pentru acestea am bătut drumul până acolo, ci pentru iubirea impregnată în pereţii bisericii acesteia, pentru iubirea vie de neam, de Dumnezeu.

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-dobrovat-67828.html

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s