Iunie, a şasea lună

2016, un an 9 la nivel colectiv – Un an al maximei dăruiri. Al  şansei de a schimba totul prin iubire. Al unei finalizări naturale. Si al nevoii de milostivire, aşa cum le scriam unor prieteni in luna martie, aflându-mă in Santiago de Compostela, văzând un afiş şi multe alte simboluri pe care era marcat: Anul 2016, anul Maicii Noastre Milostive, sau anul în care “Maica” trebuie să arate iertarea faţă de oameni.  Anul în care Mama este invitată să ierte totul şi să-şi reverse iubirea astfel vindecând… totul.

Dacă 6 are de-a face cu iubirea armonică, cu armonia iubirii, cu echilibrul, stabilitatea, căminul, cu perechea, cu cercul sau spaţiul care conţine, care adună, în care se poate crea,  suprapunerea celor două cifre, 6 si 9 tinde să atingă eternitatea, pentru că 9 este ultima dintre cifrele “omeneşti”, arătându-ne începutul şi sfârşitul deopotrivă, conectând sau reîntregind particularul cu universalul, dragostea cu iubirea, oferind, în acelaşi timp şansa ieşirii din această buclă temporală. Suprapunerea grafică ar arăta ca un opt cu codiţe ce ar marca posibilităţile ieşirii din matrix. Intr-o direcţie sau in cealaltă, care i se opune, ori… prin punctul conjuncţiei celor două cercuri… si-atunci esti liber să alegi. Cred ca energia din această lună ne oferă această libertate. Si mai cred că nu vom mai avea această sansă prea curând.

Luna iunie îmi pare din ce în ce mai mult o ocazie specială de reîntoarcere a sinelui în Sine. Sincer, de-abia acum două seri m-am lămurit ce voiau să-mi comunice nişte gânduri apărute în urmă cu multe luni. Cifrele astea evidenţiază ceea ce este (încă pentru majoritatea oamenilor) peste puterea minţii omeneşti de a procesa, dar ele sunt doar urme, palide oglindiri ale perfecţiunii universale în evenimentele pământene. Sunt doar interpretări omeneşti. Pot fi, pentru unii, şi un limbaj. Nu ştiu dacă A Beautiful Mind a reuşit să atragă atenţia asupra mecanismului codificării si accesarea informaţiei universale. Psihologii s-au limitat la a descrie personajul principal al acestui film drept un caz clasic de schizofrenie paranoidă. Sau genericul filmului Matrix, plin de cifre care curg… dar dacă mă iau după acest film, atunci matricea asta, în care suferim sub un control care anulează liberul arbitru, care manipulează voinţa si comunicarea, are la bază cifrele, într-adevăr. Cu cifre se măsoară totul în lume, şi banii, şi distanţele, şi timpul, însăşi viaţa.

Uneori cifrele sunt un sprijin pentru a argumenta o idee sau un fapt, de regulă, petrecut anterior.  Nu poţi privi un şurub şi astfel să ai imaginea motorului din care face parte. Nu-ţi este suficient să te uiţi la o cifră şi vezi firele ce-o leagă de alta şi de alta în ţesătura asta a vieţii terestre. Cifrele se referă, prin urmare, la materie şi la timp, la limitele fizicalităţii sistemelor construite pentru a menţine coerenţa existenţei acestei dimensiuni şi a poveştilor sale. Puterea câmpului denumit cifră nu stă doar în grafia sa, şi nici în literele prin care îl desemnăm, chiar dacă, fiecare lucru, fiecare bob de nisip este aşezat exact acolo unde era posibil, necesar, potrivit a fi. Putem, deci, avea mici înţelegeri privind asemenea “marcaje”, dar nu putem înţelege totul folosind aceeaşi minte care împarte, denumeşte, fragmentează tocmai pentru că nu poate avea imaginea de ansamblu. Şi-atât cât vede, atât “de-numeşte”. Adică desprinde din “unul-numitul-unicul”.

De-abia după spectacolul de marţi, privind la următoarea dată când se va juca,  văzând aceste cifre – 30.06.2016 – am înţeles încă o parte din “atenţie la luna iunie”. Ştiam ca avea să fie o lună a rupturilor, a trierilor, o perioadă în care grele umbre vor încerca să se aşeze peste oameni, urâte încercări vor scoate la iveală orice mică pată de pe hainele sufletului. Ştiam că “ispitirile” vor fi şi mai multe. Alte valuri şi voaluri negre se vor zbate pe deasupra capetelor noastre. Şi sunt convinsă că mulţi alţii se uită la prietenii lor, vechi sau noi, la partenerii de viaţă, şi nu pricep ce li se întâmplă, cum s-au schimbat atât de brusc, cum de nu mai au linişte, nu mai sunt ei. Cred că mulţi alţii se uită cu stupoare la ceea ce se întâmplă în jurul lor şi nu mai pot înţelege această lume nebună, nebună.

Însumate, aceste cifre fac tot 9, sau de trei ori nouă. Finalul acestei luni pare a fi o ultimă şansă înainte de închiderea unor porţi, înainte de o separare care va consemna sfârşitul şi… un alt început. Nu le-am ales eu, nu am ales eu data premierei. S-a ales singură în funcţie de disponibilitatea sălii şi a actorilor. Eu acum doar remarc firescul în care se aşează toate, se aliniază cifre, date, evenimente pentru a exprima ceva ce numai Cerul ştie. În planul nostru mental, oricât de deştepţi ne-am considera, nu vom ajunge niciodată să putem cuprinde şi înţelege măreţia planului ce ne conţine.

În planul meu personal, al persoanei care înşiră cuvintele acestea în încercarea de a explica ceea ce nu poate explica, am observat că nu doar furtunile geomagnetice cauzate de activitatea soarelui sau perturbarea mare a câmpului electromagnetic terestru (datorate si interventiilor umane) pot fi cauze ale schimbărilor bruşte de atitudine, comportament şi credinţe în oameni, ci mai ales o altfel de perturbare care arată ca o imensă umbră, un câmp care conţine toate gândurile urâte, violente, agresive, gândurile care lucrează împotriva adevărului şi vieţii, îndreptate împotriva iubirii, a respectului şi a compasiunii pe care oamenii ar trebui să le trăiască unii faţă de alţii în mod natural. Perturbarea gândirii oamenilor pare a fi, deci, în toi. O luptă invizibilă se petrece constant de mai bine de 8 luni, intr-un ritm din ce in ce mai accelerat.

Tot ceea ce vedem în afara noastră, în schimbările climei, în vânturile puternice, în ploile furioase, în fierbinţeala aerului sau în accidentele ce provoacă infestarea apelor cu reziduuri radioactive, în multele cratere ce apar brusc şi din ce în ce mai des în multe locuri pe glob, în crimele odioase… toate acestea reflectă trecerea spiritului uman prin furcile caudine ale vremii. (Pentru cei care ştiu sau cred, chiar şi acţiunile, intervenţiile în manipularea tiparelor geo-climaterice făcute cu intenţie de unii oameni şi tehnologiile lor fabuloase, chiar şi acelea îşi au originea în acest plan mental umbrit.) Planeta însăşi trece printr-o zonă care-i perturbă câmpul magnetic şi electric.

Să spunem că  specia umană trece printr-o revoluţie. Că după această perioadă omul va fi cu totul altfel. Să presupunem că omul, ca fiinţă ce trăieşte conştiinţa universală pe Pământ, sau pe Dumnezeu, va deveni aşa cum spuneau maeştrii, profeţii, un om luminat, eliberat din lupta pentru adevăr, pentru pace, pentru… eliberat din luptă, adică din sistemul antagonist şi comparativ, din dualitatea asta dureroasă. Ne putem imagina o asemenea lume omenească?… Ne putem imagina până în cel mai mic detaliu lumea terestră atunci când fiecare om ar trăi şi ar exprima frumuseţea vieţii,  când s-ar afla în bucurie, când nu ar mai putea să facă rău altuia, când naturalul şi firescul vor fi unul şi acelaşi lucru… când nu va mai trebui să facă diferenţa între adevărat şi fals?… Ne putem imagina o asemenea viaţă? Să nu mai fim limitaţi de “asta-mi place, asta nu-mi place”? Să nu mai existe nevoia de a ne apăra pentru că nu mai există niciun atac îndreptat înspre noi, nicio nedreptate, nicio frică în noi?… Ei, cine îşi poate imagina, poate şi trăi.  Cine nu-şi poate imagina, poate trăi dacă reuşeşte să împace sinele/eul cu Sinele.

Epoca asta de aur, epoca păcii, epoca în care omenirea ar trebui să fi intrat deja, o avea vreun preţ?… O fi vreo barieră, vreun punct de trecere unde va trebui să prezentăm o cartelă, vreun cod, ceva?

Observ că oamenii sunt, în majoritatea lor, dornici de pace, de bună dispoziţie, de echilibru. De-aceea, din ce în ce mai mulţi simt în această perioadă, nevoia unei clarificări, nevoia de a face ordine în ei şi în viaţa lor.   Curăţirea asta pe care mulţi simt nevoia s-o facă, ruperea unor relaţii pe care nu le mai suportau de mult, desprinderea din locuri sau zone care nu le mai priesc, îndepărtarea de acele persoane cu care nu mai au cum rezona, nevoia de încheiere, într-un fel sau altul, răsună din toate zările. Fiecare trebuie sa-si găsească locul său. E ca şi cum am fi încălţaţi cu nişte pantofi cu un număr mai mic. Mergem, cât mergem, până când durerea devine insuportabilă. Şi-atunci, vom arunca pantofii aceia din picioare, ne vom obloji rănile şi mai degrabă vom continua drumul desculţi decât să mai suportăm durerea. (Pantofii, în lumea noastră modernă, reprezintă legătura karmică pe care o dezvoltăm în relaţia cu contextul în care ne aflăm, comunicarea cu rădăcina pe care sufletul o are pe/în Pământ, relaţia cu locul in care stăm cel mai mult, fie că este casa, fie că este serviciul. )

O fi dezbinare? O fi “Ultima ispită a lui Iisus”?… Cine n-a văzut acest film?…  să-l vadă! Şi dacă l-aţi văzut mai demult, revedeţi-l. Regizor: Scorsese, muzica: Peter Gabriel, dupa romanul lui Kazantzakis.

Şi dacă am simţit să las totul deoparte şi să scriu aceste rânduri acum şi nu altă dată, aşa am făcut.

Cheia se află în om!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s