De-ale ploii

Brazdele astea adânci

 

Trebuie să plâng ca să plouă,

ca să se umple rănile cu ploaie.

Doar cerul poate să spele sarea sufletului plâns.

Doar cerul mai poate curăţa albia hrănită cu zoaie.

 

Altfel nimic n-a mai creşte

nici grâul, nici macii,

şi foametea-i va ucide, săracii.

Trebuie să plâng ca să plouă.

20170703_165701

Ploaia ştie

 

Plouă, iubitule.

Ca-n vara-n care m-ai văzut,

ca toamna-n care m-ai iubit…

Şi-uite, acum plouă de primăvară!…

 

Doar ploaia ştie mai bine ca noi

ce sete ne era de amândoi,

de ochii noştri tot îndrăgostiţi,

sub gene împletite iar pitiţi.

 

Ea ştie cât de tare ne iubim.

Atâta, că noi nu prea ştim.

20170703_ploaia

Ce bine că plouă 

Să spele ploaia cuvintele!

Să spele-n lat şi-n lung

urmele cuvintelor din ochii tăi spoiţi întru iubire

o iubire pe care n-ai trăit-o niciodată

de care te-agăţi cu frică,

frica de iad ori de neantul în care te vei dizolva oricum.

 

Să spele ploaia negrele urme ale urii cu care te fardezi înainte de-a ieşi în stradă

le-aşezi rutinal peste fardul de ieri, de alaltăieri, de mii de ani!

 

Să spele ploaia, dacă poate, vopseaua reflectorizantă cu care vrei să păcăleşti Lumina

vopseaua-n care-ai încrustat cuvinte

ce crezi că-ţi vor fi cheile

ce vor deschide porţile prin care eşti sigur că numai tu şi ai tăi veţi trece.

Aşa crezi tu neînţelegând  cuvintele, necunoscându-le iubirea.

 

Să spele ploaia, dacă te-o mai putea spăla de mâzga îmbrăcată

costum de carnaval

să te ascunzi, să nu se vadă că tu nu eşti fiul omului, ci al întunericului neştiinţei şi trufiei.

Să spele ploaia pânza de mort în care ţi-ai învelit sufletul,

să topească piatra pe care ai aşezat-o cu atâta frică peste lumina ce ţi-a fost dată şi ţie, şi lui, şi ei, şi oricărei respiraţii.

Să spele ploaia cuvintele, să le cureţe până la sâmbure

tunetul să-l spargă, fulgerul să-ţi arate sămânţa pe care s-o mănânci odată pentru totdeauna!

20170703_ploua

Plânsul şi Ploaia

 

Plânge norul dintre nori

şi lacrimile lui îmi albesc tristeţile

le mătuiesc, le strălucesc şi le întoarnă la esenţă.

 

Picături de ploaie şi lacrimi de lumină

pământul şi apa şi cerul respiră.

Plouă cu lumină din miezul fiinţei ce sunt.

Ce bine că norul nu stă pe pământ!

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s