Sub luna plină

“Niciun personaj nu există dacă nu se regăseşte pe sine în lume.” scriam anul trecut în articolul din pagina dedicată spectacolului “Revelion cu Dumnezeu”. Şi în prezent cred la fel. Iar personajele din I LOVE DEMOCRACY se regăsesc cu siguranţă în lumea noastră cea prezentă, oricât ne-am fi dorit noi să dăm o tentă futuristă acestui spectacol.

Gyuri ar fi fost cu siguranţă entuziasmat de povestea asta tocmai pentru că prezintă adevărul, tocmai pentru că arată aberaţia lumii. La vremea când am primit pe mail, de la Zully Mustafa, dramatizarea făcută de Sorin Lucian Ionescu, deşi nu aveam prea multă putere, dar tot m-am entuziasmat într-atât încât am trimis mai departe textul spre lectură colegilor, propunându-l ca nou proiect al Teatrului Spiritual. Şi-uite aşa s-a entuziasmat şi Andrei Bogdan Roşu şi m-a întrebat dacă-l las să monteze el acest spectacol. Bineînţeles c-am fost de acord, nu doar pentru că starea mea nu-mi permitea nici să mă gândesc măcar la o asemenea acţiune, ci pentru că aşteptam această experienţă a lui, pentru el, încă de anul trecut – îl aşteptam să fie regizor.

De fapt, dacă sunt total realistă şi sinceră, doar noi doi tragem la trăsura Teatrului Spiritual acum. Şi asta cât o fi. Când, în noiembrie anul trecut, am spus că nu mai pot, că nu mai are sens, că singură nu mai vreau să continui, s-au găsit multe voci care să-mi spună că nu trebuie să renunţ, că vor fi alături, că mă vor sprijini. Şi doar aşa am acceptat să nu dizolv totul. Mă bucur c-am ascultat, cred că şi Andrei se bucură şi sper că şi Gyuri. Chiar dacă planurile din martie anul trecut s-au dizolvat, chiar dacă practic repertoriul acum este iar “la început”, dar dacă o fi vreun plan mai înalt decât noi, să sperăm că vom fi suficient de capabili să-l urmăm, să-l împlinim.

Cu bucurie am admirat entuziasmul şi devotamentul pe care l-au manifestat nu doar actorii cu care a colaborat Andrei pentru acest spectacol, dar şi cei care semnează grafica, scenografia, costumele, ca să nu mai vorbim de şansa ce i s-a oferit de a lucra în scena mare a Teatrului de pe Lipscani. Şi asta tot graţie lui Sorin Lucian Ionescu. Însă niciuna din aceste şanse nu ar fi venit în calea lui Andrei dacă Zully Mustafa n-ar fi trimis acel mail. Şi-uite cum a pornit o întreagă maşinărie de la un gând, de la o faptă bună, de la un mail. Cum se zice, “aşa trebuia să fie”. Şi dacă credinţa şi încrederea şi sprijinul acordat mie au adus la lumină câteva spectacole care au bucurat spectatorii, înseamnă că şi cu spectacolul lui Andrei se va întâmpla la fel, asta ca să răspund prietenilor care m-au întrebat de ce îi ofer din nou încrederea mea. O a doua şansă nu ţi se oferă cu uşurinţă, e-adevărat, şi nu e uşor să lucrezi în echipă, dar dacă aşa s-au desfăşurat toate, de ce te-ai opune? Eu una am învăţat să curg odată cu experienţele ce-mi populează viaţa. Fie grele, fie frumoase, fie pline de suferinţe ori de bucurii, experienţele adunate nu au reuşit să-mi distrugă iubirea şi încrederea în oameni, în esenţa lor, în diamantul ascuns pe care-l conţin. Oricât urât am văzut, oricât rău m-a durut, de când mă ştiu m-am luptat pentru asta, pentru adevăr şi frumuseţe, pentru încredere şi onestitate, pentru strălucirea luminii, pentru nestingerea iubirii. Nu m-am luptat cu alţii, ci m-am luptat cu mine, cu amăgirile, cu “dez-amăgirile”, cu dorinţele sau cu dorul, cu tristeţea crudă ori cu revolta ivită din nerăbdare. Lecţie grea, asta a răbdării, a îngăduinţei, a iubirii necondiţionate, a acceptării totale, dincolo de orice discriminare.

Aşa că, acum, în ajunul premierei, sub luna plină, asta am simţit a scrie, cu gândul plin de recunoştinţă faţă de toţi cei care ne-au sprijinit şi ne sprijină in continuare, cu gândul la Gyuri, cu gândul spre adevăr, smerenie şi iubire. Vă mulţumesc tuturor, oriunde-aţi fi!

P.S. Mi-am amintit de-o veche poezie din volumul Eternul exerciţiu (2004):

Îţi mulţumesc

Nu ţi-am mulţumit niciodată pentru durerea pe care-ai trezit-o în mine.

M-ai învăţat totul,

ca la şcoală,

de la “a-u”

la tăcerea ţiuită din lăuntrul meu.

Nici pentru fericirea ce m-a ridicat în absolut,

iubirea mea oglindită văzând.

Nu ţi-am mulţumit nici pentru cruzime,

nici pentru dispreţ,

nici pentru realitatea ta,

nici măcar pentru noua mea realitate

care nu s-ar fi putut fără realitatea ta,

astfel că, iată, îţi mulţumesc acum,

iubitule,

iubitul meu învăţător.

P.P. S. Mulţumiri speciale doamnei Maria Gheorghiu pentru invitaţia de-a vorbi despre Gyuri, despre Teatrul Spiritual si acest nou proiect, dar mai ales pentru cât de frumos a citit poezia lui Gyuri, Sunt, din volumul Clovnul de caro.